Rectificarea bugetară pe 2019 va fi adoptată vineri. Soarta guvernului se decide joi

Moțiunea de cenzură, Guvernul merge cu remanierea în Parlament
Rectificarea bugetară pe 2019 va fi adoptată vineri

Aflată în vizită în județul Vaslui, Viorica Dăncilă a anunțat că, vineri, va avea loc o ședință de guvern, în care va fi adoptată rectificarea bugetară.

Premierul a mai spus că nu are emoţii în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, care se va dezbate şi vota joi în Parlament, precizând că se bazează pe oamenii de bună-credinţă care ştiu ce înseamnă stabilitate în România.
„Domnul preşedinte Iohannis în primul rând trebuie să respecte Constituţia. Conform deciziei Curţii Constituţionale, trebuie să numească interimari pentru cele trei portofolii lăsate de ALDE şi să revoce cei doi miniştri. Eu cred că atunci când dai lecţii trebuie să fii tu un om corect, atunci să dai lecţii pentru ceilalţi. După moţiune, vom veni cu remanierea în Parlament”, a mai declarat Dăncilă.

Liderul PSD a participat, duminică, la Sărbătoarea Toamnei din comuna Zorleni, după care a mers în municipiul Huşi, unde se desfăşoară Toamna Culturală huşeană. La Zorleni, Dăncilă a participat la sărbătorirea „nunţii de aur” de către şapte cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Focşani, că alţi şapte parlamentari şi-au luat angajamentul de a semna moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD, în momentul de faţă iniţiatorii demersului bazându-se pe 244 de voturi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.