UPDATE:
Social-democrații și-au frecat mâinile după debarcarea edilului sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone. Uns edil-interimar al sectorului 4, Daniel Băluță, cel care a ocupat funcția de viceprimar al sectorului de mai bine de doi ani când a demisonat Piedone și este ales local din iunie 2012, vrea să privatizeze piețele unor firme de casă a social-democrațiilor, susțin protestatarii strânși astăzi în fața Pieței Sudului.
Cei care au închiriat spațiile sunt revoltați protestează la Piața Sudului. Totodată, ei au anunțat că vor protesta în fața sediul Primăriei Sectorului 4.
Mai mulți comercianți au trimis petiție către adresa redacției, prin care au povestit că oamenii viceprimarului Băluță merg și identifică spațiile de piețe și le-a spus comercianților, care au avut contract pe 10 ani că nu le mai prelungește contractul, deși aceștia au investit pentru a amenaja acele spații, iar potrivit legii ei au drept de preemțiune.
„Vor să bage firmele preferate care să subînchirieze spațiile comercianților pe chirii uriașe. Nu este normal să vi și să ne dai afară pentru că vrei să faci tu afaceri acolo”, au povestit comercinații strânși în fața Pieței Sudului.
Contactat de reporterii Cetățeanul.net, viceprimarul sectorului 4 a explicat că el a ordonat un control în piețe și că el va analiza contractele și că va decide după care sunt spațiile vor rămâne și care nu.
„Analizăm contractele și vedem care sunt în regulă. Noi vom reloca oamenii în hala de la Piața Sudului. Nu privatizăm. Vrem să vedem care au autorizații de contrucție și care nu, apoi vom lua decizii. Nu vrem decât să încasăm mai mulți bani. Vom analiza situația și vom lua mai apoi măsuri”, a declarat Băluță.
Comercianții: Trebuie sustenabilitate, nu dai afară omul după un an
Omenii care s-au strâns în fața Pieței Sudului au explicat că sunt nemulțumiți pentru că nu poți să îți faci o afacere un an, iar anul următor să nu fi sigur că mai ai spațiul- pentru că se schimbă politica la Primărie. Ei susțin că este norma ca un spațiu comercial în care au investit bani să le fie concesionat pe o perioadă mai lungă de timp, nu să stea acum în stradă pentru că autoritățile locale își schimbă viziunea de la o zi la alta.
Cetățeanul TV