Programul de înscriere pentru examenul de Rezidențiat a fost prelungit

    Rezidențiat 2019
    Examenul de rezidențiat

    Ministerul Sănătăţii a anunțat că a prelungit programul de înscriere pentru examenul de Rezidenţiat la direcţiile de sănătate publică pentru ziua de sâmbătă, între orele 9.00 şi 14.00.

    Dr. Victor Costache, ministrul Sănătății, atransmis că niciun absolvent care reuşeşte să treacă pragul de 60% din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, nu va rămâne pe dinafară.

    „Echipa ministerului face eforturi pentru a nu exista disfuncţionalităţi în procesul de organizare şi pentru ca toţi candidaţii să beneficieze de condiţiile optime de înscriere şi desfăşurare a concursului. Am cerut ca acest concurs să se desfăşoare în spiritul corectitudinii şi al transparenţei, principiile acestei guvernări. Niciun absolvent care reuşeşte să treacă pragul de 60% din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, nu va rămâne pe dinafară. Vom găsi soluţii pentru aceşti tineri. Trăim într-o ţară în care resursa umană este deficitară”, a declarat Victor Costache,.

    Cu cinci zile înainte de finalizarea înscrierilor şi-au depus dosarele de participare 4.733 de candidaţi, conform datelor centralizate de la direcţiile de sănătate publică. Ministerul Sănătăţii va organiza duminică, 8 decembrie, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

    Concursul de Rezidențiat se va desfășura în șase centre universitare

    La fel ca în anii trecuţi, concursul se va desfăşura în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

    Anul acesta sunt scoase la concurs 4.710 locuri şi posturi pe cele trei domenii de pregătire. Sunt 3.960 locuri şi posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară şi 256 farmacie şi 96 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie (MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI).

    Pentru această sesiune, Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 558 numărul posturilor şi locuri pe domeniul medicină, faţă de numărul de absolvenţi.

    Înscrierea candidaţilor a început în data de 7 noiembrie şi se va finaliza în 19 noiembrie. Acestea se fac tot prin direcţiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie. Ministerul Sănătăţii a prevăzut ca centralizarea listelor şi repartizarea candidaţilor pe centre universitare să se realizeze cel târziu în data de 25 noiembrie. Rezultatele vor fi afişate pe site-ul rezidenţiat.ms.ro în 27 noiembrie.

    Sesizarea de către candidaţi a eventualelor erori de redactare se va face până cel târziu 29 noiembrie, iar în 5 decembrie se va afişa pe site-ul rezidenţiat.ms.ro şi pe site-urile facultăţilor de medicină şi farmacie repartizarea candidaţilor pe săli în funcţie de domeniul pentru care s-au înscris.

    În perioada 17 – 19 decembrie se va face alegerea posturilor/locurilor de candidaţi în funcţie de punctajul obţinut. Între 6 – 14 ianuarie 2020, viitorii rezidenţi vor semna contractele individuale de muncă cu unităţile sanitare, iar între 14 – 16 ianuarie se va face repartiţia pe clinici de pregătire. Încadrarea în unităţile medicale ca rezident este prevăzută în 1 februarie 2020.

    DISTRIBUIȚI

    LĂSAȚI UN MESAJ