Poezia se plimbă cu tramvaiul prin București

Poezia se plimbă cu tramvaiul prin București
Poezia se plimbă cu tramvaiul prin București

În perioada 10 septembrie-1 octombrie, într-un tramvai de pe linia 1, bucureștenii și toți cei care vizitează Capitala au ocazia să asculte poezii.

Inițiativa aparține primăriei Capitalei și organizației „Arta nu Mușcă”. „Prin acest proiect special, <<Tramvaiul Poeziei>>, ne propunem sa oferim culturii spatii alternative de manifestare si sa trezim interesul cat mai multor tineri pentru lectura! Special pentru calatori, în mijlocul de transport va fi amenajată o bibliotecă interactivă, iar cei care vor urca în Tramvaiul Poeziei vor avea ocazia să citească pe parcursul calatoriei poeme de autori români clasici și contemporani. Vom continua sa dezvoltam si sa sprijinim astfel de proiecte care contribuie la dezvoltarea vietii culturale a Bucurestiului, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

„Spațiile publice merită experimentate și poetic, de aceea mi-am propus să aduc poezia mai aproape de publicul larg, într-un mod inedit, artistic și educativ. În 2019, nu e romantic, e necesar să luăm parte la poezia orașului și să găsim frumusețea în forme alternative”, a precizat și Loredana Munteanu, fondatoare a organizației nonguvernamentale „Arta nu Mușcă”.

„STB susține poezia, dar și actul cultural, în general. Suntem bucuroși că, prin eforturile societății civile, le putem oferi călătorilor mici bucurii și câteva momente plăcute în drumurile lor către serviciu, către școală, către casă sau spre altă destinație. STB face eforturi pentru creșterea calității serviciilor oferite publicului și în curând vom prezenta noi facilități și oferte care dovedesc atașamentul nostru față de călători”, spune Andrei Creci, directorul general al STB SA.

Concurs de poezie

În cadrul aceluiași proiect, va avea loc și un concurs de poezie destinat tinerilor poeți, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Aceștia sunt invitați să se înscrie în concurs cu trei poezii, în perioada 10-20 septembrie, pe site-ul www.artanumusca.ro. Juriul, din care fac parte Iv Cel Naiv, Iulian Tănase și Cătălina Matei, va alege 10 finaliști pentru a participa la un curs de scriere creativă. În finală, talentul tinerilor poeți va fi provocat pentru a crea un poem pe tema „Salvează poezia orașului!”, iar poemul câștigător va fi pictat pe peretele unei clădiri aflate în centrul Bucureștiului. De asemenea, toate poemele selectate și povestea proiectului Tramvaiul poeziei vor fi adunate într-o carte care va fi lansată la Târgul Internațional Gaudeamus.

„Poate că viața mea ar fi avut un altfel de curs dacă m-aș fi întâlnit la momentul potrivit cu un concurs de poezie. Poate că aș fi ajuns să scriu fără să mai fac o buclă de ani de zile în care am crezut ca vreau sa devin inginer. Poate că nu m-aș mai fi întrebat ce a vrut să zică poetul din simplul motiv că aș fi știu exact ce am vrut să zic. Dar voi sigur puteți să-l înlocuiți pe urâciosul ăsta de poate cu pot și să ne scrieți câteva versuri din poezia orașului ăsta nesuferit de frumos, admirabil de urât. Cred că e datoria oricui simte poezie să o dea mai departe”, le transmite Iv Cel Naiv tinerilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.