Toată directorimea actuală din Primăria Sectorului 5 a Capitalei a intrat de câteva zile în degringoladă. Motivul: o eventuală candidatură a fostului primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, la alegerile locale- lucru ce l-ar putea aduce pe acesta la primărie. Scăpați de primele descinderi ale procurorilor anticorupție în ograda lor, angajații lui Vanghelie nu se gândesc decât la momentul în care s-ar putea liniști apele.
Potrivit surselor noastre din cadrul Primăriei Sector 5, pe perioada în care edilul a primit „interzis” la sediul instituției, oamenii de acolo i-au dat asigurări, prin interpuși, că rămân alături de el. Numai că, mulți dintre aceștia se pare că au trecut de cealaltă parte a baricadei și nu l-ar mai susține pe Vanghelie ca să se întoarcă ca edil.
Angajații se tem că Vanghelie atrage procurorii la Primărie
Zvonul privind reîntoarcerea lui Vanghelie i-a pus pe jar pe uni din foștii săi colaboratori. Deși revenirea tătucului lor nu le-ar displăcea, oamenii au înțeles că odată cu el va crește și grija procurorilor anticorupție față de primărie. Și implicit față de activitatea trecută a celor scăpați până acum de valurile anticorupției ce au lovit Primăria Sectorului 5.
Zilele acestea au apărut zvonuri din interiorul Primăriei că mulți dintre directori au migrat către zona de dreapta, pentru a stopa revenirea lui Vanghelie. Aceștia l-ar fi contactat pe liderul PMP, Daniel Nițu, consilier local al sectorului, care are o activitate intensă în jurul ADP Sector 5, pentru a-i propune o colaborare, în vederea susținerii pentru fotoliul de edil al sectorului 5. Potrivit surselor noastre, directorii ar juca la două capete, aceeași propunere „indecentă” fiind făcută de aceștia și liberalului Ovidiu Raetchi. Se pare că unul dintre cei doi ar fi și acceptat propunerea, în schimbul menținerii pe funcție a directorilor lu Vanghelie.
Vanghelie a bătut și la ușa lui Băsescu, pentru a le propune o înțelegere privind susținerea lui Nițu, dar liderii PMP au reacționat dur și au spus: NU!
Auzind de negocierile oamenilor săi cu Nitu, Vanghelie l-a dat afara, prin interpusi, din postul de consilier al primarului interimar, Dan Croitoru.
Ilegalitățile lui Vanghelie
Acum aproximativ un an, Marian Vanghelie a fost scos cu mascaţii din vila sa şi a fost dus la sediul Primăriei sectorului 5, unde procurorii au făcut percheziţii. Vanghelie a spus atunci că procurorii i-au ridicat „câteva ceasuri, nimic altceva”.
Tot atunci, procurorii au descins, la mai multe instituţii publice, între care şi Primăria Sectorului 5. Au avut loc percheziții la Administrația Domeniului Public sector 5, sediul Callex Business Group. Se pare că ar fivorba despre fapte comise din 2007 până în prezent privind lucrări publice ilegale acordate, iar prejudiciul s-ar ridica la o sumă foarte mare. Potrivit surselor, valoarea contractelor acordate ilegal s-ar ridica la 2 miliarde lei.
Fraudă record la Sectorul 5
La sfârșitul anului 2014, cincisprezece afaceriști, printre care un apropiat al primarului de la sectorul 5, Marian Vanghelie, au fost arestați pentru 30 de zile sub acuzațiile de evaziune fiscală și spălare de bani. Printre ei s-a regăsit și Marin Dumitru, amicul primarului Vanghelie, care a primit într-o singură zi contracte de la primărie în valoare de 20 de milioane de euro. Un număr de 15 persoane au fost arestate pentru că au spălat bani, prin intermediul unor documente false şi înregistrări contabile fictive, prejudiciul adus bugetului de stat ridicându-se la 42,4 milioane de lei.
Afaceri cu primăria
Conform Parchetului, în perioada 2009 – 2014, Marian Dumitru Marin şi Victor Ţene – care controlează două societăţi comerciale – au contractat lucrări de reabilitare termică, dar şi alte lucrări de construcţii – în principal, în urma câştigării unor licitaţii organizate de instituţii publice. Lucrările de construcţii şi reabilitare termică au fost subcontractate pentru sume mult mai mici sau au fost executate cu angajaţii proprii.
„Ulterior încasării banilor, inculpaţii au transferat în conturile a nouă societăţi comerciale controlate de ceilalţi inculpaţi reţinuţi în cauză, suma totală de 55.647.715 lei, 4.479.785 euro şi 1.082.818 dolari (un total de aproximativ 17.000.000 euro)”, potrivit PTB.
Combinații în familie
În 2013, șase contracte de reabilitare termică a unor blocuri din sectorul 5 al Capitalei, în valoare de 20 milioane de euro, au fost atribuite de primăria condusă de PSD-istul Marian Vanghelie, într-o singură zi, unei firme de construcții controlată de un vechi prieten de-al său.
Fiecare din cele șase contracte are cuantum între 11 și 16 milioane de lei și vizează reabilitarea termică a cîteva zeci de imobile din zonele 1 – 8 ale Sectorului 5 al Bucureștiului. Toate au fost atribuite firmei SC Imob Lux Construct SRL, pe 26 martie 2013. Suma totală este de 88,5 milioane de lei. Așadar, cel mai sărac sector al Capitalei a dat unei singure firme de construcții contracte în valoare de 20,1 milioane de euro. Potrivit informațiilor EVZ, această firmă este controlată, printr-un offshore din Seychelles și printr-un partener de afaceri, de către Marin Dumitru, unul din prietenii apropiați ai edilului Marian Vanghelie. În ultimii patru ani, firmele controlate direct sau indirect de către Marian Dumitru au câștigat contracte din bani publici în valoare de 270 de milioane de lei de la primăria condusă de Vanghelie.
De numele lui Vanghelie se leagă și scandalul „Murgeanu”, fostul viceprimar al Capitalei, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării și consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.
Răzvan Murgeanu a confirmat, într-o discuție din data de 22 ianuarie, că a intervenit la directorul Valentin Stănescu de la Primăria sectorului 5 pentru a vira o sumă de bani către o asociere de firme care executa lucrări de reabilitare termică la mai multe blocuri, potrivit referatului prin care procurorii DNA au solicitat arestarea preventivă a fostului consilier de stat și a Gabrielei Gângoe-Simion, practician în insolvență.
„În cadrul discuțiilor cu (…), din data de 22.01.2016, Murgeanu Răzvan a confirmat faptul că el a efectuat intervențiile la directorul Stănescu Valentin sperând că banii ar putea fi transferați către S.C. (…)”, se precizează în referat.
Intervențiile lui Murgeanu au fost confirmate și de Gabriela Gângoe-Simion, într-o discuție purtată cu o persoană a cărei identitate nu a fost făcută publică.
„Inculpata Gângoe-Simion Gabriela a susținut că, atât în mod direct, cât și prin intermediul lui Murgeanu Răzvan, și-a exercitat influența asupra directorului Stănescu Valentin pentru a se efectua plățile înainte de efectuarea recepției. Totodată, inculpata Gângoe-Simion Gabriela a solicitat virarea diferenței de bani până la 1.200.000 lei pentru a obține semnarea procesului-verbal de recepție și plata unei diferențe de 1.500.000 lei și a garanțiilor contractuale”, se arată în documentul citat.
Gabriela Gângoe-Simion a mai afirmat, referitor la modalitatea de remitere a mitei, că Murgeanu „a solicitat virarea sumei de bani în contul unei societăți cu titlu de contravaloare împrejmuire terenuri”, însă ea nu a fost de acord, întrucât nu ar putea justifica o astfel de cheltuială.
„Pentru a putea justifica sumele de bani remise numiților Murgeanu Gheorghe Răzvan, Stănescu Valentin (…) și ei, inculpata Gângoe-Simion Gabriela i-a recomandat lui (…) să mărească costurile, asigurându-l că nu-i vor fi tăiate de administratorul special (…) întrucât (…) este cel care hotărăște. În cadrul discuțiilor din data de 29.01.2016 cu (…), Gângoe-Simion Gabriela a susținut că Murgeanu Răzvan a solicitat remiterea sumei de 15.000 euro, precizând că nu a avut de unde să îi dea luni această sumă de bani, și i-a explicat că face demersuri pentru a obține aprobarea Comitetului creditorilor pentru comisionul de 2% din creanțele recuperate pentru a avea posibilitatea să le achite sumele pretinse”, se mai menționează în referatul DNA.
Curtea de Apel București a decis eliberarea din arest preventiv a fostului consilier de stat Răzvan Murgeanu, acesta fiind plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, dare de mită și instigare la infracțiunea de spălare a banilor.
Cetățeanul TV