Pacient infectat cu COVID, care suferea de ocluzie intestinală, operat la Spitalul Județean Galați

Întrucât transferul pacienților cu coronavirus se face doar cu acordul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) de la București și nu a fost identificat un spital suport Covid în care să se poată efectua operația, medicii gălățeni au decis să efectueze intervenția chirurgicală și astfel să salveze viața pacientului.

„Pacientul de 40 de ani, cu ocluzie intestinală, pozitiv la coronavirus, a fost operat în Spitalul Județean Galați, spital non-Covid, deoarece prin CNCCI nu a fost găsit niciun loc la spitalele suport Covid din țară pentru a se efectua această intervenție chirurgicală. Cadrele medicale din Spitalul Județean au luat decizia de a-l opera de urgență, pentru a nu pune în pericol viața pacientului”, a anunțat conducerea Spitalului Județean Galați.

De asemenea, marți, la secţia ATI destinată pacienţilor COVID din cadrul Spitalului Judeţean a fost transferat, de la Râmnicu Sărat, un pacient cu COVID aflat în stare gravă, care nu a putut fi internat în plan local.

În ultimele 24 de ore, numărul cazurilor confirmate de coronavirus a crescut în județul Galați cu 36, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 2279. În acest moment, 7 pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.