O nouă sesiune a Programului Rabla pentru Electrocasnice începe vineri 

eklectrocasnice
eklectrocasnice. Sursa foto: stirileprotv.ro

O nouă sesiune a Programului Rabla pentru Electrocasnice începe, vineri, de la ora 10:00, a comunicat Administraţia Fondului pentru Mediu, bugetul alocat fiind de 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane de lei mai mult decât anul trecut.

Cei interesaţi vor trebui să își creeze conturi de utilizator, având la dispoziţie șapte zile pentru această etapă.

„Începând de vineri, ora 10:00, Administraţia Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performanțe din punct de vedere energetic. Persoanele fizice au la dispoziţie 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică”, anunţă AFM, într-un comunicat de presă.

„Prin acest program promovăm reducerea consumului de energie prin înlocuirea echipamentelor electrice şi electronice uzate şi mari consumatoare de energie cu altele noi, cu un consum mult mai scăzut.”, a declarat Preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.Toţi cei interesaţi să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să îşi creeze un cont de utilizator.După înscrierea solicitanţilor prin crearea conturilor de utilizator, vor urmă etapele de selecţie, în aplicaţia informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program, potrivit stirileprotv.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here