duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăFără categorieO mașină a intrat în trei pietoni care se aflau pe trotuar,...

O mașină a intrat în trei pietoni care se aflau pe trotuar, în orașul Galați

-

Un grav accident de circulație a avut loc marți în Galați. Într-o intersecție din oraș, o mașină a intrat pe trotuar și a lovit trei persoane. Cele trei victime au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

Potrivit IPJ Galați, accidentul a avut în jurul orei 09.00, pe strada Traian Vuia, din orașul Galați. Au fost implicate două autoturisme și au fost rănite trei persoane.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje medicale, polițiști și pompieri.

Cele trei victime au numeroase contuzii și au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, persoanele au fost transportate la spital pentru investigații amănunțite.

„Unul dintre conducătorii auto implicați a părăsit locul faptei și a fost ulterior identificat în persoana unui bărbat, de 48 de ani, din municipiul Galați. Se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările producerii accidentului. A fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, a transmis IPJ Galați.



Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...