Nu e banc! Un primar a renunțat la pensia specială

rimarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar
rimarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar

Primarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar, a renunţat la pensia specială ce ar fi trebuit să îi revină conform noului Cod Administrativ. El a anunțat că a semnat o declarație notarială în acest și speră să fie urmat şi de alţi aleşi.

„Pe data de 8 iulie 2019 am semnat în faţa unui notar public hârtia prin care am autentificat că eu renunţ la pensia specială pe care o consider un furt. Astfel, prin încheierea de autentificare nr. 2439, eu, Lucian Morar, luând în considerare intrarea în vigoare, la data de 01.01.2020, a prevederilor art. 210 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, în calitatea mea de primar al oraşului Ulmeni, judeţ Maramureş, declar pe propria răspundere şi în deplină cunoştinţă de cauză că renunţ de bunăvoie, definitiv şi irevocabil la dreptul conferit de lege privind indemnizaţia lunară pentru limită de vârstă (PENSIA SPECIALĂ) de care aş putea beneficia în urma mandatelor de primar şi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. Am dorit să dau această declaraţie pentru a fi luată în considerare la calcularea drepturilor mele băneşti sau oriunde va fi nevoie.

Am speranţa că şi alţi aleşi locali şi judeţeni îmi vor urma exemplul. Totodată, acest semnal de alarmă se îndreaptă şi împotriva altor pensii speciale sau drepturi băneşti de care, pe nedrept beneficiază mai multe categorii de aleşi, unele dintre aceste drepturi fiind deja în plată. Astfel, în ultimele zile am îndemnat, prin mesaje publice, mai multe persoane publice (ca exemplu îi dau pe domnul Gabriel Valer Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş şi pe domnul Cătălin Cherecheş, primarul Municipiului Baia Mare) să îmi urmeze exemplul şi să facă front comun în faţa acestui abuz îndreptat împotriva românilor de rând, considerând că pensia trebuie acordată şi încasată doar pe baza contributivităţii fiecărui cetăţean.

Spun de mai bine de un an că noul Cod Administrativ ar trebui să pună ordine şi să îndrepte unele chestiuni de legalitate şi chiar moralitate pe linia administraţiilor publice centrale şi locale. Cu tristeţe am constatat că prin adoptarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului Dăncilă privind acest cod se fac mai multe nedreptăţi faţă de cetăţeanul român. Printre prevederile cuprinse în noul Cod Administrativ, mai mult sau mai puţin benefice autorităţilor publice locale sau centrale, una, sigur este cu siguranţă împotriva tuturor românilor! PENSIA SPECIALĂ! Singurii beneficiari sunt aleşii locali (Primarii, Viceprimarii, Preşedinţii şi Vicepreşedinţii de Consilii Judeţene). Acestea sunt un FURT din buzunarele romanilor! Lucian Morar, primarul oraşului Ulmeni”, este mesajul transmis de primar printr-un comunicat de presă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.