Ministrul Sănătății:„Vorbim despre o relaxare abia după jumătatea lunii mai sau 1 iunie”

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că o eventuală relaxare a măsurilor impuse, din cauza epidemiei de coronavirus, ar putea apărea după jumătatea lunii mai sau de la 1 iunie. Aceste măsuri de relaxare vor fi făcute gradual și în funcție de fiecare localitate în parte. Mai mult, o eventuală relaxare a măsurilor nu se va aplica și persoanelor peste 65 de ani. 

„În acest moment încă ținem foarte mult, poate mai acccentuat la restricții pentru că vin trei-patru săptămâni destul de grele. Vorbim despre o relaxare după 15-20 mai sau 1 iunie, dar aceste relaxări se vor face doar progresiv, separat pentru fiecare localitate în parte. Nu vom ieși decât dacă vom avea mască și mănuși, adică relaxarea pe care o vom face va rămâne cu niște precauții”, a anunțat Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Măsurile de relaxare nu vor fi aplicate și persoanelor cu vârste de peste 65 de ani.

„Noi trebuie să ne gândim că ei sunt cei vulnerabil. Uitați-vă la cei care produc decesele, sunt cei care au patologie multiplă, comorbidități, care au peste 65 de ani”, a declarat ministrul Sănătății.

Până vom avea măsuri de relaxare, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că trebuie păstrate în continuare precauţiile deoarece va exista un trend crescător în statisticile pandemiei de coronavirus. „Păstrăm precauţii, păstrăm distanţa, mai avem vreo trei săptămâni de urcat”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătții s-a aflat, luni, la Galați, unde a vizitat un cămin privat de îngrijirea bătrânilor, aflat în carantină din cauza Covid 19, dar și Spitalul Județean.

Lă Căminul de bătrâni Sf. Ilie, 6 persoane au murit, iar alte 90 de au fost infectate cu coronavirus.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.