Ministrul Sănătăţii: Poate nu e oportun să fie interzis cumulul salariului la stat cu pensia în această perioadă

Ioana Mihăilă/Facebook
Ioana Mihăilă/Facebook

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că „poate nu e oportun” să se interzică salariul la stat cumulat cu pensia în această perioadă, întrucât, în sistemul medical, impactul ar fi limitat. Ministrul spune că sunt 900 de persoane în această situaţie în sistem, dintre care 400 de medici.

”În primul rând, este un proiect de lege pe care Guvernul l-a transmis spre Parlament. Noi le-am transmis cu observaţii, spunând că poate că nu e oportun, cel puţin în această perioadă să existe interzicerea acestui cumul de pensie cu salariul. Impactul, însă, în oricare dintre direcţii am merge, probabil, că va fi unul limitat”, a declarat ministrul Ioana Mihăilă, potrivit News.ro.

Ministrul afirmă că, în sistemul medical, sunt 900 de persoane în această situaţie.

”Noi am făcut o analiză şi sunt aproximativ 900 de persoane, cadre medicale, din care puţin peste 400 de medici care se află în această situaţie acum. Dar, din discuţiile pe care le-am avut cu doamna ministru al Muncii, dacă legea trece în această formă, vom găsi forme alternative pentru personalul medical, astfel încât aceşti medici sau acest personal medical care depăşeşte vârsta de pensionare să poată să lucreze în continuare şi să primească pensia. Nu este excepţia, dar nişte forme convenabile”, a mai declarat ministrul.

Executivul a adoptat proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat, iar actul normativ va merge în Parlament în procedură de urgenţă

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.