Ministerul Turismului caută soluţii pentru plajele prea largi de la Mamaia

Mare: Pexels/Pixabay.com
Mare :Pexels/Pixabay.com

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a anunţat că, împreună cu Ministerul Mediului, se caută soluţii pentru plajele prea largi, care au făcut turiştii în 2021 să renunţe la rezervări.

„E o problemă acolo generată de un lucru bun, un lucru pozitiv: lărgirea plajelor. S-a pornit de la o idee foarte bună, folosirea banilor europeni pentru a stopa eroziunea. La Mamaia, aproape că nu mai exista plajă. Cum s-or fi făcut proiectele, cum s-au pus în execuţie, nu mă pot pronunţa, nu sunt de meserie, plajele în sine sunt în administrarea Apele Române care sunt la Ministerul Mediului, nu mă pronunţa pe acest aspect. Cert este că rezultatul final, dacă din punct de vedere al scopului iniţial e în regulă, în sensul că s-a stopat eroziunea, din punct de vedere a activităţii turistice a creat probleme”, a declarat Cadariu, la emisiunea Insider politic, de la Prima TV.

Potrivit acestuia, în foarte multe zone, lăţimea plajelor variază între 200 şi 300 de metri, motiv pentru care, în 2021, foarte mulţi turişti au renunţat să îşi mai facă concediul, deşi aveau rezervări la Mamaia, căutând soluţii în alte staţiuni de pe litoral.

„Am avut foarte multe discuţii la Ministerul Mediului, sper să fim în situaţia în care să o fi rezolvat, în sfârşit, pentru că e o problemă legislativă, pentru a putea încheia acte adiţionale, de concesionare a plajelor, cu actualii deţinători, pentru a avea dreptul să amplaseze şezlonguri şi umbrele aproape de apă”, a declarat Daniel Cadariu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.