Medic prins în flagrant după ce a luat mită de la un pacient

Medic prins în flagrant după ce a luat mita de la un pacient
sursa: Google

Un medic din judeţul Neamţ a fost prins în flagrant luând mită, după ce denunţătorul a sunat la o linie telefonică de tip call-center anticorupţie. Potrivit Direcţiei Generală Anticorupţie (DGA), suma de bani ar fi fost primită de la ruda unui pacient, în urma unei intervenţii chirurgicale efectuată de medicul respectiv.

„În data de 24.09.2019, ca urmare a unei sesizări primite la Call-Center  Anticorupție a Direcției Generale Anticorupție – 0800.806.806,  ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unui medic, după ce a primit o sumă de bani de la aparținătorul unui pacient, în urma unei intervenții chirurgicale”, precizează DGA.

După realizarea acțiunii de prindere în flagrant, inculpatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, iar față de acesta a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.