Managerul Institutului Marius Nasta din Capitală, Beatrice Mahler, explică de ce sunt situații de familii cu patru-cinci membri, în care doi-trei se infectează cu SARS-CoV-2, dar deși locuiesc sub același acoperiș și împart același spațiu, ceilalți membri nu se infectează.
„Pe de o parte, putem avea persoane care nu dezvoltă simptome ale bolii și atunci, cel puțin conform definiției de caz, ele nu sunt testate și practic, nu depistăm cazul pozitiv pentru că el nu s-a testat. Dar există și posibilitatea ca persoanele respective să aibă o imunitate bună, o imunitate de moment care să permită ca această infecție să nu se producă în corpul lor. Sunt studii în acest sens, nu sunt date publicității, dar se ridică problema unui sistem imunitar eficient. Ce trebuie să reținem însă este că sistemul imunitar nu este constantă permanentă în viața noastră, el variază foarte mult în funcție de factori externi, de stres, de modul în care ne alimentăm, de respectarea orelor de somn. Or, dacă aceste lucruri se modifică de la o săptămână la alta, și răspunsul imun al organismului nostru față de orice boală, față de orice infecție se modifică. ”, a explicat dr. Beatrice Mahler, la Digi 24.
Cetățeanul TV