Ludovic Orban: Salariul minim ar putea crește cu 7,2%

Premierul Ludovic Orban a transmis marți, pe pagina de Facebook a Guvernului, că salariul minim pe economie ar putea să crească cu 7,2%. Salariul minim brut este acum 2.080 de lei pentru angajaţii fără studii superioare și 2.262 de lei pentru cei cu studii superioare şi cel puţin un an de activitate în domeniul în care s-au specializat. Astfel, la o crește de 7.2%, salariul minim brut s-ar majora cu 149,76 de lei pentru angajații fără studii superioare și cu 162,8 lei pentru cei cu studii superioare.

În cursul acestei săptămâni, definitivăm propunerile pentru formula de calcul a salariului minim. Dacă stabilim că formula de calcul pentru salariul minim va fi determinată de rata inflației, indicele de creștere a prețurilor de consum și indicele de creștere a productivității, salariul minim pe economie ar putea crește cu 7,2%”, a anunțat Orban.

Premierul a anunțat luni că Guvernul vrea să adopte o hotărâre pentru majorarea salariului minim brut pe țară până la sfârșitul acestei luni și a precizat că nu poate fi vorba de mai multe variante de salariu minim în funcție de studii.

Liderul PNL a adăugat că așteaptă finalizarea studiul de impact pentru această măsură a Executivului.

„Am primit pe masă o analiză și așteptăm finalizarea studiului de impact. Mâine din câte știu eu este convocat consiliul tripartit pentru o primă discuție. Vom veni cu analiza noastră și evident cu niște propuneri între marje referitor la creșterea salariului minim. Evident trebuie să ținem cont de factori obiectivi și anume indicele de creștere a productivității, de creștere a salariului mediu brut, de rata infației dar în acelați timp trebuie să ținem cont și de impactul pe care poate să-l aibă creșterea salariului minim asupra profitabilității companiilor în mai multe ramuri în care sunt mulți angajați pe salariul minim, astfel încât creșterea salariului cu forța de muncă să nu afecteze profitabilitatea în ramurile respective. (…) Până la sfârșitul lunii vrem să dăm hotărârea de Guvern referitoare la salariul minim”, a declarat, luni, Ludovic Orban.

Membri ai Executivului au avut o întâlnire, săptămâna trecută, la Palatul Victoria, cu reprezentanții INS și ai Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză pentru a analiza impactul privind creșterea salariului minim brut pe țară. Guvernul are două scenarii pentru majorare, urmând să fie adoptată o hotărâre.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.