Klaus Iohannis: Se vor introduce noi restricţii de circulaţie, iar ceea ce a fost recomandare va deveni obligaţie.

Klaus Iohannis a anunţat marţi că se vor introduce noi restricţii de circulaţie, iar ceea ce a fost recomandare va deveni obligaţie. Şeful statului a precizat că va fi folosită şi Armata pentru a gestiona şi mai bine situaţiile apărute în teren. Resticţiile vor intra în vigoare începând de miercuri.

Am discutat măsurile suplimentare care se cer luate şi pot să vă spun. că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a încetini răspândirea virusului. Se vor introduce noi restricţii de circulaţie. Ce a fost până acum o recomandare devine obligaţie. Evident că oamenii pot ieşi pentru a merge la servicu şi a-şi face cumpărătrule necesare, însă aceste restricţii devin obligaţii”, a precizat preşedintele după şedinţa de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 la care au participat prim-ministrul României Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Victor Costache şi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă. 

Iohannis a anunţat că pentru persoanele din carantină şi izolare vor fi pregătite  măsuri de supraveghere electronică, pentru că este necesar ca aceste măsuri să fie respectate intergral.

”Am decis să folosim şi Armata, pentru a gestiona mai bine situaţiile apărute în teren şi care va trimite personal pentru a suplimenta efectivele de Poliţie, Jandarmerie şi Politie locală”, a adăugat preşedintele.

Restricţii speciale pentru persoanele de peste 65 de ani

El a afirmat că persoanele cele mai vulnerabile sunt cele de peste 65 de ani, pentru care se vor introduce restricţii speciale pentru că vor trebui să stea practic tot timpul acasă, în interesul lor propriu.”Aceste restricţii pe care le-am menţionat vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi şi vor intra în vigoare începând de mâine”, a subliniat Klaus Iohannis.

viewscnt

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.