Guvernatorul Băncii Naționale Mugur Isărescu a declarat, vineri, că România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice. El a explicat că un nivel de convergenţă reală de 70 – 75% este critic înainte de adoptare, în condiţiile în care acum este de 61%.
Reamintim că premierul Viorica Dăncilă declara, la finalul lunii ianuarie, că Guvernul îşi asumă obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024.
Guvernatorul BNR a explicat, vineri, la cea de-a IV-a ediţie a Bucharest Security Conference, că este mai bine să ne construim cu grijă „aleea către euro şi nu să ne grăbim ca să ajungem primii acolo”. Isărescu a adăugat că şocurile ar fi destul de mari dacă România ar adopta acum moneda euro.
„România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de cel puţin 70 – 75% % ca fiind critic înainte de adoptare. Acum suntem la un nivel al convergenţei reale de 61%. La acest nivel am fi sever afectaţi de şocurile asimetrice şi astfel nu am putea să sincronizăm ciclurile de business cu celelalte economii europene din Zona Euro”, a detaliat Mugur Isărescu, care a adăugat că „acesta înseamnă că trebuie să existe o pregătire serioasă, minuţioasă pentru a putea face faţă provocărilor inerente”.
Dictonul latin „Festina lente” (Grăbeşte-te încet), a mai spus Isărescu, este cel mai potrivit când vorbim despre adoptarea monedei unice.
Vorbind despre riscuri, guvernatorul BNR a explicat că deficitul fiscal şi cel de cont curent pot să erodeze foarte mult economia naţională, de acea este mai bine ca ajustările să se facă într-o manieră graduală, decât să le facă piaţa.
Cetățeanul TV