Ce au decis Dan Barna și Ludovic Orban în privința Primăriei Capitalei

 Liderul USR, Dan Barna și președintele PNL, Ludovic Orban, au discutat despre modul în care cele două formațiuni ar putea colabora la nivel parlamentar și pe plan local. Un subiect pe marginea căruia se pare că cei doi lideri nu au căzut de acord a fost cel legat de candidatura la Primăria Capitalei,  fiecare având puncte de vedere diferite.

Legat de o eventuală candidatura comună susținută de cele două partide la Primăria Capitalei, liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat :  „E prematur să abordăm acest subiect, abia s-au terminat alegerile prezidențiale. În mod evident între noi există o veche colaborare, suntem de trei ani de zile, am stat împreună pe băncile Opoziției și ne-am opus împreună tuturor agresiunilor pesediste împotriva economiei, împotriva justiției, împotriva percepției bune a României la nivel internațional, am făcut front comun și colaborarea noastră continuă”

Pe de altă parte, liderul USR , Dan Barna spune că e necesar că partidele de dreapta să aibă candidat unic la alegerile locale, pentru a o putea învinge pe Gabriela Firea.

Au fost și subiecte legate de pregătirea alegerilor locale și perspectivele de colaborare în acele locuri unde sunt primari PSD de care România trebuie să scape cât mai repede. E important că în marile orașe unde avem primari PSD să avem un candidat unic al opoziției, am discutat despre el astăzi. Am spus și în această întâlnire că Gabriela Firea poate fi înfrântă, însă e nevoie să avem candidat unic pe București. În perioada următoare vom purta negocieri pentru a găși cele mai bune mecanisme pentru a găși acel candidat care să aibă suprot în București”, a spus Barna, după întrevederea cu Orban.

Ludovic Orban a amai precizat că un alt subiect discutat a fost cel legat de îmbunatățirea colaborării la nivel local, între filialele celor două partide și de o non beligeranță între formațiunile politice, în perspectiva alegerilor locale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.