Fostul șef al Biroului furturi din cadrul Poliției Timiș, care ar fi sprijinit o grupare de hoți, condamnat la 8 ani de închisoare

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş

Judecătorii de la Tribunalului Arad l-au condamnat pe fostul şef al Biroului furturi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, George Cătălin Gavrea, acuzat de DIICOT că sprijinea o grupare de hoţi, la 8 ani şi 11 luni de închisoare. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

Poliţistul a fost condamnat pentru mai multe fapte, respectiv sprijinire de grup infracţional organizat, favorizare a infractorului, dare de mită şi fals intelectual. Pedepsele primite pentru fiecare faptă au fost contopite.

„În temeiul art. 38 Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică 4 ani şi 11 luni închisoare, urmând ca în final inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa de 8 ani şi 11 luni închisoare în regim de detenţie”, se arată în sentinţa Tribunalului Arad, publicată de Agerpres.

Judecătorii au mai decis interzicerea unor drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

Totodată, George Cătălin Gavrea va trebui să achite cheltuieli de judecată în cuantum de 18.000 de lei.

Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi şapte inculpaţi, membri ai grupării infracţionale, însă aceştia au primit pedepse mult mai mici, de la şapte luni la doi ani şi cinci luni de închisoare.

Ancheta a început în 2016, când DIICOT au făcut percheziţii în sediul IPJ Timiş, fiind vizat biroul lui Gavrea. Poliţistul era acuzat că a acoperit infracţiunile comise de o grupare de hoţi, pe care i-ar fi ajutat să nu fie prinşi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.