Eugen Tomac: „Îmi place tot mai mult această capcană în care a picat Tariceanu”

Eugen Tomac
Eugen Tomac

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a picat într-o capcană, fiind umilit într-un „hal fără de hal” de Viorica Dăncilă.

„Îmi place tot mai mult și mai mult această capcană în care a picat Tariceanu. După ce l-a folosit Dragnea ca pe o cârpa politică, acum a venit și rândul lui Dancilă să-l umilească într-un hal fără de hal, lasându-l fără partid și, mai nou, fără parlamentari care fug disperați la PSD pentru funcții în stat.

PSD sfidează totul și-l pune al doilea om în stat pe Meleșcanu, cel care de două ori a umilit milioane de români, la alegerile prezidențiale din 2014 și europarlamentare din 2019, îngrădindu-le dreptul la vot și aruncând în aer toată politica externă a României.

Este tot mai clar că Dăncilă trebuie trimisă acasă prin moțiune și scoasă din politică, odată cu Meleșcanu, pentru totdeauna!”, a scris Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.