Dăncilă trimite Corpul de Control peste Cuc și TAROM

Control la TAROM
Dăncilă trimite Corpul de Control peste Cuc și TAROM

Premierul demis Viorica Dăncilă a anunțat că a trimis Corpul de Control al prim-ministrului la Ministerul Transporturilor şi la TAROM, pentru a clarifica neregulile semnalate de mass-media.

Reamintim că Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a declarat miercuri că, potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei, Mădălina Mezei, a fost demisă la începutul acestei săptămâni deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti.

După un lung șir de acuzații privind activitatea TAROM, Dăncilă a anunțat vineri, printr-un comunicat de presă, că acțiunea Corpului de Control vizează activitatea companiei din perioada 1 ianuarie 2019-prezent și are următoarele obiective:

1. Verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă la nivelul TAROM SA.

2. Verificarea respectării prevederilor legale privind operarea aeronavelor din flota TAROM SA.

3.Verificarea modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor și obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar la TAROM SA.

„Am dispus de urgență efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul și să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituțiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovați trebuie sancționați”, a transmis premierul Viorica Dăncilă.

TAROM. Războiul declarațiilor

După ce Ludovic Orban a ieșit cu declarații în presă, conform cărora directoarea companiei, Mădălina Mezei, ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, Mezei a confirmat acest lucru. Ea a precizat că i-ar fi spus ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.

TAROM a informat, joi, că revocarea din funcţia de director general interimar a Mădălinei Mezei s-a făcut în baza unei decizii unanime a Consiliului de Administraţie al companiei, care a constatat „nerespectarea contractului de mandat”.

Potrivit unui comunicat al TAROM, Mezei a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier şi nu a prezentat nicio informare cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.

La rândul său, ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a scris joi seara, pe Facebook, că Mădălina Mezei ar fi trebuit să facă restructurarea TAROM nu să încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din companie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.