Creatorul vaccinului anti-COVID susţine că viaţa oamenilor va reveni la normal peste un an

Creatorul vaccinului anti Covid, Ugur Sahin, este de părere că impactul vaccinului asupra pandemiei de coronavirus se va simți în mod semnificativ la vară, iar viața se va întoarce la normal iarna viitoare.

„Sunt foarte încrezător că transmiterea de la om la om va fi redusă de acest vaccin – poate nu cu 90%, dar poate măcar cu 50% -, însă chiar și așa ar reduce dramatic răspândirea pandemiei”, a declarat Ugur Sahin pentru BBC, potrivit Digi 24.

Dacă toate lucrurile merg bine, vaccinul va fi începe să fie livrat „la finele acestui an, începutul anului viitor”. Scopul este să fie livrate peste 300 de milioane de doze în toată lumea până în luna aprilie, ceea ce va însemna „doar începutul unui impact”, a mai spus fondatorul BioNTech.

Un impact mai mare se va simți mai târziu: „Vara ne va ajuta, pentru că numărul de infectări se va reduce la vară, și este absolut esențial să avem o rată mare de vaccinare până la începutul toamnei/iernii viitoare”, a mai precizat Sahin.

UE a contractat 300 de milioane de doze

Comisia Europeană a încheiat un contract cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de CE.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.