Cioloș: Nu simt apetit pentru reforme la colegii de la PNL și UDMR

Dacian Cioloș, sursa: Facebook

Copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, susține că reformele n-au avansat așa cum și-ar fi dorit formațiunea sa și că nu simte “apetit la colegii din coaliție” pentru acestea.

„E devreme să facem genul ăsta de evaluare pe ministere. Avem discuții, dacă nu săptămânal, o dată la două săptămâni, cel puțin am discuții cu miniștri apropo de felul cum evoluează lucrurile. Cu siguranță, în toamnă o să ne facem propria noastră evaluare, și a miniștrilor noștri și a felului cum evoluează echipa pe care am trimis-o în Guvern. Va fi după congres.

Va trebui o evaluare în coaliție a guvernului, ca atare, nu doar a unor miniștri.

Se vede cu ochiul liber, reformele n-au avansat așa cum noi ne-am fi dorit. Mă refer la reforma administrației publice, o creștere a performanței prin depolitizare. Asta înseamnă organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor, mai ales la cele de conducere, claritate în evoluția profesională pentru cei care lucrează acolo, fără proptele politice sau sinecuri (…) fără lucrurile acestea n-avem cum să facem reforme eficiente.

Cu pensiile speciale batem pasul pe loc. Nu simt apetit la colegii din coaliție să avansăm pe dosarele astea, mă refer la colegii din PNL și UDMR. Am tot insistat, din partea USR PLUS, să luăm în discuții. E un grup de lucru care s-a constituit cu colegi din Parlament și cu Ministerul Muncii. Am discutat zilele trecute cu colegi din acel grup și n-au avansat discuțiile. Nu prea au fost disponibili ceilalți colegi să se întâlnescă.

Noi ne vom face temele și vom veni cu propria noastră analiză și propuneri concrete despre cum s-ar putea rezolva, dincolo de pensiile speciale ale primarilor, unde e nevoie pur și simplu de un vot în Parlament”, a afirmat Dacian Cioloș, la Digi 24.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.