Cei mai temuți procurori din DNA au fost trimiși în judecată

Mircea Negulescu și Lucian Onea
Mircea Negulescu și Lucian Onea

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost trimişi în judecată de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) pentru săvârşirea mai multor infracţiuni printre care represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.

„Procurorii  Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Onea Lucian Gabriel, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăţie, sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și Negulescu Mircea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

În rechizitoriul întocmit în cauză s-a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, în instrumentarea  a două dosare penale, în calitate de procuror de caz, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în cursul lunii mai 2015, l-au determinat pe un martor denunțător să plăsmuiască  un denunț în numele unei persoanei imaginare,  să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conțin numele unor persoane – locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetățenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracțiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârșită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunțul.

De asemenea, în calitățile menționate anterior, inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu ajutorul inculpatului Negulescu Mircea, la data respectivă procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea de coruperea alegătorilor față de o persoană despre care știa că nu este vinovată.

Totodată, inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu sprijinul inculpatului Negulescu Mircea, în cursul lunii mai 2015, în soluționarea celor două dosare penale, a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunțător.

În rechizitoriu, se mai reține că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, în mod repetat, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în perioada aprilie – mai 2015, l-au determinat pe martorul denunțător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, a unui denunț și a unor tabele în format electronic conținând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparține unor cetățeni români imaginari.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

*