EXCLUSIV. Cât de eficientă este ANAF: trimite echipajele la adrese greșite, pentru că se face documentarea pe Google street

Antifrauda Evazioniștii români ar putea scăpa de închisoare

ANAF masiniCombustibil, mașini și angajați folosiți aiurea în fiecare zi. Asta se întâmplă în ANAF, din cauză că documentarea pentru stabilirea planului de control de face pe internet, și nu prin consultarea bazei de date e Registrului Comerțului, cum ar fi normal.

“Antifrauda face cercetările <la fața locului> cu privire la viitoarele controale. Spun <la fața locului> deoarece, în realitate, aceste investigații se fac din spatele unui monitor, în timp ce folosește Google street (se plimbă cu omuleţul pe stradă). După ce munca de colectare a datelor de pe Google street se încheie, urmează întocmirea planului de acțiune iar în ziua efectuării controlului se întâmplă ca de fiecare dată echipele de inspectori antifraudă să fie relocate deoarece multe dintre locațiile prezentate pe Google street nu mai există”, au povestit surse din ANAF.

Controalele sunt stabilite de inspectorul șef Pîrvulescu Bogdan, care la concursul pentru titularizarea postului a obținut incredibila notă 3,40. Cu toate că nu a luat notă de trecere, acestuia i-a fost prelungită “șederea” în ANAF- inspector șef de Direcție la Antifraudă a candidat pentru postul de inspector șef (director) la Direcția Control Antifrauda 1 – București.

“Ce facem, șefu? Nu este nicio firmă aici”

Mai mulți inspectori au povestit, sub anonimat, faptul că documentarea se face din spatele unui monitor, în timp ce folosește Google street: “se plimbă cu omulețul pe stradă”. “După ce munca de colectare a datelor de pe Google street se încheie, urmează întocmirea planului de acțiune iar în ziua efectuării controlului se întâmplă ca de fiecare dată echipele de inspectori antifraudă să fie relocați deoarece multe dintre locațiile prezentate pe Google street nu mai există (probabil prea-competentul nu cunoaşte faptul că Google street nu a mai trecut prin România de vreo trei ani)”, au mai povestit inspectorii, care spun că Pîrvulescu a luat nota 3,40 la examenul unde trebuia să răspundă cât de bine cunoaște legiile și Codul Fiscal.

Angajații ANAF au povestit că aproape zilnic ajung să fie relocați pentru că documentarea este prost făcută, fiind consumate resurse materiale ale ANAF degeaba.

Potrivit surselor din ANAF, Bogdan Pîrvulescu este fiul lui Dumitru Pîrvulescu, fost director general al Direcției Finanțe Gorj, secretar general adjunct în Ministerul Economiei, apoi președintele Consiliului de Supraveghere la Transelectrica (acolo unde lucrează, în prezent, și soția lui Bogdan) . Ulterior, pe când era judecat de Înalta Curte pentru instigare la abuz în serviciu în formă calificată, Pîrvulescu a fost „recuperat” în funcția de director general la achiziții în Ministerul Economiei. În prezent ocupă funcția de director general în Ministerul Finanțelor, funcție la care a mai adăugat șase CA-uri pe bani frumoși. El a fost achitat, în primă instanță, de Înalta Curte, dar Parchetul a făcut apel.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.