Au apărut întârzieri în proiectul podului peste Dunăre de la Brăila

Prefectura județulu Brăila anunță că au apărut întârzieri în proiectul podului peste Dunăre de la Brăila. Principalele probleme au legătură cu relocarea rețelelor de utilități de pe traseul drumului care va lega podul de șoselele existente. De asemenea, exproprierile ar putea provoca alte întârzieri.

În acest sens, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat sprijinul Instituției Prefectului-Județul Brăila, pentru a se implica în deblocarea etapelor premergătoare începerii lucrărilor la acest tronson de drum, unde au fost semnalate o serie de întârzieri. Este vorba despre relocările utilităților necesare realizării acestui obiectiv, respectiv cea a conductelor de apă-canal, a Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila, un proiect în valoare de 1.801.497,93 lei fără TVA, unde se așteaptă semnarea contractului de execuție.

„Au fost semnalate o serie de întârzieri. Este vorba despre relocările utilităților necesare realizării acestui obiectiv, respectiv cea a conductelor de apă-canal, a Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila, un proiect în valoare de 1.801.497,93 lei fără TVA, unde se așteaptă semnarea contractului de execuție. De asemenea, au fost semnalate întârzieri și la capitolul relocării rețelelor electrice. În acest sens s-a avizat studiul de coexistență cu SDEE Muntenia Nord, este în curs de avizare E-Distribuție Dobrogea și urmează  depunerea studiului de coexistență la Transelectrica (pentru rețele de 220kV și 400Kw), proiectantul întâmpinând dificultăți în obținerea acordului de mediu, având în vedere faptul că aceste relocări se realizează în arii protejate”, a anunțat Prefectura județului Brăila.

Tot pentru realizarea obiectivului Pod suspendat peste Dunăre este necesară și relocarea rețelelor de gaze. Astfel, urmare a anulării procedurii de achiziție de 3 ori din motive de neprezentare a ofertanților, privind proiectarea și relocarea conductelor, CNAIR a demarat o procedură de achiziție prin negociere directă fără publicare, contractul fiind obținut de Distrigaz .

Pentru a începe lucrările la drumul de legătură dintre centura Brăilei și pod, mai este nevoie de asemenea, și de relocarea unor stâlpi de iluminat de pe DN2B, această sarcină revenind Primăriei municipiului Brăila.

O altă situație care necesită o atenție deosebită este și cea legată de exproprieri întrucât, după finalizarea proiectului tehnic au rezultat suprafețe de exproprieri suplimentare. În acest scop a fost întocmit deja un proiect de  Hotărâre de Guvern.

„Urmare a acestei analize, prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc a programat săptămâna aceasta mai multe întrevederi cu persoanele direct responsabile pentru deblocarea acestei situații, astfel încât să poată începe lucrările, cât de curând, și pe acest tronson de drum. Prima întâlnire a fost chiar astăzi, 23.06.2020, cu reprezentanții CUP Dunărea și CNAIR”, a anunțat biroul de presă al Prefecturii Brăila.

VIDEO Premierul Orban, la podul peste Dunăre: Este o investiție spectaculoasă

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.