Atacurile din Sri Lanka. Opt copii români, prinși în infern. Celulă de criză la MAE

Atacurile din Sri Lanka
Atacurile din Sri Lanka

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, până în prezent, autorităţile din Sri Lanka nu au notificat Ambasada României cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victimele exploziei produse, duminică, în oraşul Colombo.

Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat că opt copii români se aflau în oraşul Colombo, Sri Lanka, în momentul în care au avut loc exploziile, aceştia fiind duşi de autorităţile locale într-o unitate militară la periferia capitalei.

„Am luat legătură şi telefonică cu unii dintre cei care sunt în vacanţe sau locuiesc în Colombo. Din discuţiile pe care le-am avut cu oamenii, am înţeles că nu au fost afectaţi până acum în niciun fel de atacurile teroriste. Chestiunea cea mai sensibilă este faptul că un grup de opt copii cu un însoţitor erau în Colombo şi până la urmă s-a reuşit obţinerea unui sprijin. Am reuşit să discutăm cu autorităţile şi au fost duşi cu toţii într-o unitate militară la periferia capitalei Colombo, unde sunt condiţii de securitate foarte stricte”, a declarat Teodor Meleşcanu la Digi 24. Acesta a adăugat că, duminică după-amiază, va fi o întâlnire la Colombo cu toate ambasadele şi cu reprezentanţii consulari din ţările membre al Uniunii Europene, pentru a se face schimb de informaţii, iar la ora 17.00 va fi o celulă de criză la nivelul MAE.

Sry Lanka.Comunicatul Ministerului Afacerilor Externe

Ambasada României la Colombo urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de exploziile produse la data de 21 aprillie 2019, în orașul Colombo și în alte regiuni din Republica Democratică Socialistă Sri Lanka. Reprezentanții misiunii diplomatice române au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate. Până în prezent, autoritățile locale nu au notificat ambasada cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele implicate, iar la nivelul misiunii diplomatice nu s-au înregistrat solicitări de asistență consulară. Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Colombo: +94 11 2676520 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +94 777 88 2539. Ambasada României la Colombo menţine cazul în atenție și este în contact cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune”.

Un număr de 158 de persoane au murit, dintre care 35 de străini, în urma mai multor explozii produse duminică la biserici şi hoteluri de lux din Sri Lanka, transmite. Alte 254 de persoane au fost internate la spital în capitala Colombo şi încă 60 de răniţi au fost înregistraţi în două dintre explozii survenite în afara capitalei.

Cel puţin 64 de oameni au murit chiar în capitală, unde au fost lovite de explozii trei hoteluri şi o biserică, alţi 67 de oameni au murit în atacul de la o biserică din Negombo, la nord de Colombo, iar alţi 25 la o altă biserică în Batticaloa, în estul statului insular, potrivit AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

*