Alexandru Rafila :Cum se transmite COVID-19

Alexandru Rafila explică faptul că virusul COVID-19 se transmite în două moduri. Respectiv prin contact cu picăturile pe care le elimină un bolnav în timpul tusei sau strănutului, sau prin contact cu suprafaţa infectată. Acesta spune că persoanele cu un sistem imunitar foarte bun pot suferi, în urma infectării, leziuni pulmonare.

„Din punct de vedere imun suntem descoperiţi în faţa acestui virus „

În acest moment, pacienţii cu COVID-19 sunt trataţi cu medicamente simptomatice. Iar cei cu forme grave de infecţie au nevoie de oxigen, iar unii necesită suport respirator .

”Noi, din punct de vedere imun suntem descoperiţi în faţa acestui virus. Uneori sistemul imunitar foarte bun nu te protejează şi leziunile care pot apăra la nivel pulmonar. La persoane adulte pot apărea din cauza unei reacţii imune foarte brutale”, a afirmat profesorul doctor Alexandru Rafila marţi seară.

Mai puţin expuşi riscului sunt copiii

Potrivit acestuia, mai puţin expuşi riscului sunt copiii. Dar riscul de contractare a COVID-19 este mai mare la adulţi.

”Din punctul meu de vedere problema majoră pe care o avem aici este să reuşim să protejăm persoanele vârstnice din această ţară”, a mai spus Rafila.
Acesta a arătat că mortalitatea la COVID – 19 înregistrată în Italia este mult mai mare decât cea înregistrată în cazurile de gripă.

Alexandru Rafila a explicat că asimptomatici sunt puţin peste 1 la sută dintre cei infectaţi. Aproximativ 80 la sută sunt cazuri considerate uşoare sau medii. Dintre formele grave, sunt 15% care au nevoie de oxigen.Restul pacienţilor au nevoie de suport respirator.

”Cei care mor în Italia sunt cei care nu au avut loc la ventilator”, a spus Rafila. 
Acesta a explicat, de asemenea, că în cazurile medii durata bolii este de până la două săptămâni, iar în cazurile grave este între trei şi şase săptămâni.

” Nu există tratament”

”În măsura în care o să avem multe cazuri, formele uşoare le tratăm la domiciliul facem acelaşi lucru pentru gripă. (..) Îi tratăm simptomatic: antipiretice, medicaţie care scade febra. Antiinflamatorii, substanţe care te ajută puţin să respiri. Nu există tratament”, a mai spus Alexandru Rafila.

Acesta a vorbit şi despre posibilele tratamente care pot fi folosite.

”Practic, sunt două variante mai avansate în momentul de faţă. Una este un medicament care deja există şi se utilizează şi la noi la pacienţi cu HIV, dar rezultatele nu sunt încurajatoare. Alta este o moleculă nouă care se află în momentul de faţă în studiu şi este strict pentru acest virus şi rezultatele sunt încurajatoare”, a arătat Rafila.

Nu se poate administra un vaccin în absenţa unor studii

Acesta a precizat că studiile privind siguranţa pacientului sunt cele mai importante pentru că nu se poate administra un vaccin în absenţa unor studii care să arate că cei care îl primesc nu sunt supuşi riscurilor.

”Toate chestiunile astea pe carele aud: în două luni, într-o lună, sunt nişte poveşti. Molecula poate să existe ca atare. Dar siguranţa şi eficacitatea acestei molecule trebuie studiată foarte serios, luni de zile. Apoi este problema capacităţii de producţie”, a mai afirmat profesorul Alexandru Rafila.

El a precizat că ceea este trebuie să îngrjoreze este ”riscul de a avea transmitere comunitară”.

Rafila a precizat că crede în scenariul conform căruia virusul se poate răspândi pe scară largă. El a adăugat că ”inclusiv chestiunea legată de mortalitate e demonstrată deja”, arătând că statisticile arată că mortalitatea cauzată de COVID este mai mare decât cea cauzată de gripă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.