A murit cel mai longeviv om al planetei. Dumitru Comănescu avea 111 ani

sursa: Centrul pentru Seniori al Municipiului București

Românul Dumitru Comănescu, care a reușit să intre în cartea recordurilor ca fiind unul dintre cei mai longevivi bărbați din lume, a murit în sâmbătă dimineață la vârsta de 111 ani și 231 de zile.

”Regretăm nespus trecerea în neființă a domnului Dumitru Comănescu, care a avut loc în această dimineață! Întâlnirea cu dumnealui a fost o adevărată lecție despre viață si credință, despre responsabilitatea pe care o avem față de fiecare suflet pe care îl întâlnim, despre puterea de a depăși și a învinge marile, dar și micile încercări ale vieții, despre virtute, omenie, bunătate și înțelegere. Ne-am bucurat de faptul că domnul Dumitru Comănescu a fost beneficiarul proiectului VIEȚI CENTENARE, că a fost distins cu titlul de Cel mai Vârstnic Cetățean al Municipiului București și, în urmă cu o lună, declarat cel mai vârstnic bărbat în viață, din lume. Gândurile sale frumoase, pline de înțelepciunea omului care a privit drept în ochi viața, ni le-a transmis de fiecare dată cu infinită caldură si bunătate, ne-a surprins cu vioiciunea făpturii sale, cu sfaturile și îndemnurile optimiste și ne-a lăsat amintiri de neuitat! Ne veți lipsi domnule Dumitru Comănescu! Odihnă veșnică”, a spus Alexandra Dobre , directorul general al Centrului pentru Seniori al Municipiului București.

Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie, 1908, în Provița de Jos, județul Prahova.

Dumitru Comănescu declara, într-un interviu, că iubirea şi echilibrul sunt „secretele” vieţii lungi, iar dorința de a cunoaște cât mai multe i-a păstrat mintea tânără. El spune că mănâncă destul de puţin, în special alimente bazate pe grăsimi nesaturate, și doarme la prânz.

Pe 24 iunie, Dumitru Comănescu a fost decorat de Patriarhul Daniel cu Crucea Patriahală, cel mai înalt ordin al Bisericii Ortodoxe Române, pentru mireni.

Un român este cel mai bătrân om din lume. Va implini 112 ani

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.