A găsit soluția! Pintea le cere pacienților să-i reclame pe medicii falși

Sorina Pintea

După apariția în presă a unor informații conform cărora în România ar exista 3.000 de medici falși care profesează, ministrul Sănătății Sorina Pintea cere dovezi și îndeamnă populația să-i reclae pe falșii doctori cu parafă.

„Ministerul Sănătăţii nu deţine informaţia că ar exista medici falşi care profesează în România. Dacă cineva deţine informaţii că astăzi sunt medici falşi care oferă servicii medicale în sistemul public sau privat de sănătate are obligaţia să anunţe organele competente, acest lucru punând în pericol vieţile pacienţilor”, a transmis Sorina Pintea printr-un comunicat de presă.

„Mi se pare extrem de grava afirmația conform căreia astazi ar exista în sistemul de sănătate din România 3.000 de medici falși. Astfel de afirmații fără dovezi fac foarte mult rău pacienților, a caror încredere în personalul medical poate fi zdruncinată. Pe de alta parte, suspiciunile create astfel afectează și medicii care fac tot ce le stă în putință pentru sănătatea noastră.

Am luat măsuri îndată ce am aflat despre primul caz în care o persoana și-a obținut ilegal codul de parafă,  astfel încât să nu mai existe posibilitatea creării de breșe în sistem. Este vorba chiar despre  persoana pe care o apară astăzi domnul avocat Daniel Ionașcu, cel care afirma ca sunt alte mii de medici în situația clientului său. Sunt sigură că justiția își va face datoria în toate cazurile de depistate pentru a da un exemplu celor care s-ar mai gândi de acum încolo că se pot juca de-a medicii punând în pericol viețile oamenilor” , a mai spus Pintea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.