Teodorovici vrea să le dea bani în avans pensionarilor

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a propus duminică, la Mamaia, ca pensionarii să primească în avans un procent din creşterea pensiei prevăzută pentru 2021.

Teodorovici a declarat duminică, la întâlnirea cu pensionarii din PSD, că propune ca pensionarii să primească acum un procent din suma care li se va cuveni la creşterea pensiei în 2021.
“E provocare pe care eu am să o ridic aici. Pensionarii în general aşteaptă o recalculare. Poate spunem: această grupă de pensii, până la…. ar avea o majorare de aproximativ X la sută, cealaltă grupă, un alt nivel de majorare. Atunci putem aplica o sumă forfetară. Trebuie să îi dau acestui domn pensionar 300 de lei. Nu ştiu dacă e suma de 300 de lei corectă, dar nu aştept până în 2021, îi dau astăzi 150 de lei, deci un procent din suma care anticipez a fi dată în 2021 şi o dăm astăzi. În 2021, când se termină calculul, vedem cum a fost, dacă a fost sau nu a fost corectă. Dacă într-adevăr ia 300, îi dau diferenţa până la 300. Dacă e poate mai puţin, vedem atunci ce facem. Dar ca să primiţi din timp, pentru că oamenii trăiesc astăzi. Corect?”, a afirmat Teodorovici, el fiind aplaudat de cei prezenţi.
Ministrul Finanţelor a mai spus că din partea lui nu va fi niciun fel de problemă şi o astfel de idee va primi aviz favorabil.
Valoarea punctului de pensie creşte, de la 1 septembrie, cu 15%, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii pensiilor, iar în 2021 va ajunge la 1.875 de lei.
Opoziţia a susţinut că legea iniţiată de PSD nu este sustenabilă şi că în următorii ani Guvernul va avea o problemă în acoperirea majorărilor.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.