Despre cum Securitatea lui Ceaușescu era mai democrată decât serviciile actuale și necesitatea demilitarizării

Poate vi se pare hilară și ridicolă afirmația din titlu, dar chiar așa au stat lucrurile din perspectiva controlului și subordonării ierarhice, pentru că Partidul Comunist Român controla Securitatea și nu invers.

Știți de vreun caz în care cineva din CC să fi tremurat în fața generalilor de Securitate sau vreun ministru care stătea ghiocel în fața securiștilor? Nici eu. Ce tare ar fi dacă s-ar întâmpla și acum așa. Din păcate, suntem fix pe dos.

Unde s-a rupt filmul? În 1989, când a picat primul eșalon din PCR și securiștii au rupt lanțul, profitând de faptul că nu mai are cine să îi țină în cazarmă. Și s-au apucat să facă ceea ce știau ei mai bine: controlul asupra politicului și, pe cale de consecință al statului. Și al tânărului mediu de afaceri, în special cel rezultat din privatizare. Acesta este și marele compromis pe care l-a acceptat, la momentul respectiv, Ion Iliescu, el nefiind securist, ci principalul beneficiar al revenirii în joc a securiștilor! Fostul președinte știa foarte clar care au fost raporturile dintre partid și servicii, înainte de Revoluție, dar a preferat varianta mai simplă pentru propria lui persoană.

România epoleților

Pe măsură ce România și-a stabilit direcția spre Vest și noii parteneri au aflat cu stupoare că adevărata putere din România nu se află nici la Palatul Cotroceni, nici la Palatul Victoria și cu atât mai puțin la Palatul Parlamentului, ci prin pădurile din Băneasa. Și au profitat de acest status quo în interesele pe care le-au promovat în România. Ca să nu spunem cu subiect și predicat că, de fapt, au controlat România prin intermediul serviciilor care deveniseră partenerul factorului extern în țara noastră.

Așa se face că suntem, probabil singura țară din lume în care șeful operativ al principalului serviciu de intelligence era decorat public de Ambasada Franței, într-o încercare disperată și prost regizată de a nu se vedea că, în realitate, el juca cu o altă putere străină. Mai mare și mai îndepărtată.

În aceste condiții, mediul politic a decăzut din ce în ce mai mult, el nemaifiind necesar în viața cotidiană. Și-a pierdut rostul, necesitatea. Politicienii au ajuns niște extensii ale greilor din servicii, care-și interpretează rolul în funcție de cum le sunt apăsate butoanele și care urcă în ierarhia statului sau decad fix după cheremul adevăraților lor stăpâni din „pădurile înstelate”.

Marea lovitură

La apogeul intruziunii serviciilor în viața civilă și așa-zis democratică a României sau, altfel spus, când erau în tot și în toate și părea că nimic nu ne mai salvează, de la zidul spre care ne
îndreptam cu viteză, vine o lovitură fulminantă: 16 martie 2016. Ziua în care Curtea Constituțională scoate din joc serviciile, prin decuplarea lor de justiție. Simplu și eficient! Dispare instrumentul opresiv și mecanismul prin care scăpase lucrurile o luaseră razna cu totul. Dar serviciile au rămas în continuare pe piață, chiar dacă nu mai controlează jocul, dar nici înapoi în cazarmă nu au fost trimise, acolo unde le e locul.

Acest lucru se poate întâmpla acum, printr-o reformă radicală a serviciilor, desființarea unora, comasarea altora și debarasarea definitivă a trecutului lor sovietic: gradele militare.

Munca de intelligence este profund diferită de cea militară și, spre deosebire de vremurile de demult, aceasta nu mai presupune doar informațiile. Adică ce făcea vechea Securitate: filaj, interceptare și oprimarea poporului pentru a preveni revolte și revoluții. Imaginația, creativitatea, persuasiunea, buna cunoaștere a mecanismelor și fenomenelor, capacitatea de analiză sunt armele unui agent de informații. Adică fix genul de aptitudini pe care pregătirea militară le estompează. Pentru că nu ai nevoie ca un soldat să fie creativ atunci când primește un ordin.

Mai sunt o serie întreagă de update-uri pe care trebuie să le primească serviciile noastre pentru ca ele să nu mai fie de „informații” și să devină de „intelligence”. Pentru că România are nevoie de intelligence, nu de informații. Iar poziționarea noastră excepțională în conflictul din Ucraina, a fost o primă mare situație de criză în care am avut „o politică inteligentă”, după cum recunoștea și Dimitri Kuleba, virulentul ministru de externe de la Kiev.

Cea mai bună veste în tot acest peisaj este recenta diversiune eșuată cu draft-ul legilor siguranței naționale, care ne arată că momentul unui upgrade fundamental al serviciilor este aproape. Adică s-a atins masa critică și cei care ne țineau în trecut, au devenit mai slabi decât cei care înțeleg vremurile actuale și că așa nu se poate. Sau mai bine zis: „Aiasta nu se poate, majestate!”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.