Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a vorbit despre necesitatea diferențierii impozitării locuințelor de lux, cum ar fi un penthouse de 500.000 de euro, față de apartamentele de aceeași suprafață din orașe mai mici, precum Borsec sau Bălan.
Regândirea impozitelor pe case
În cadrul unei discuții la Antena 3 CNN, Tanczos Barna a fost întrebat despre regândirea impozitelor pe case, astfel încât acestea să varieze în funcție de zona în care se află locuința și cum s-ar putea implementa acest lucru.
Complicațiile discuției despre impozitare
„Este o discuție foarte complicată, deoarece, de exemplu, astăzi pentru o casă din județul Harghita – Sâncrăieni – e posibil să plătim același impozit ca pentru un apartament de 100 – 200.000 de euro din București sau din comunele învecinate Bucureștiului”, a explicat ministrul Finanțelor.
Variante propuse pentru impozitare
El a menționat că au fost discutate mai multe variante pentru a aborda această problemă.
„S-au propus mai multe variante, inclusiv domnul prim-ministru a propus mai multe soluții și public a susținut varianta impozitării în funcție de valoarea de piață, valoarea dată de grila de evaluare notarială, valoarea dată de zone și, eventual, de încadrarea unor imobile în anumite zone. Cu siguranță trebuie să facem diferențierea între un penthouse de 500.000 de euro și un apartament de aceeași suprafață din Borsec sau Bălan. Am dat două exemple de orașe mici”, a adăugat Tanczos Barna.
Cetățeanul TV