vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăEconomicPrimarii USR au o boală comună. Și-o iau de la gunoieri

Primarii USR au o boală comună. Și-o iau de la gunoieri

-

Primăria Brașov, condusă de primarul USR Allen Coliban, a pierdut în primă instanță, la tribunal,  procesul pe care instituția îl poartă cu compania FIN-ECO pentru închiderea vechii rampe de gunoi din Triaj.

Conform unor informații pe care le-a transmis ministrul Mediului, sancțiunile aplicate de către UE în cazul unor asemenea halde neconforme vor fi achitate de către cei responsabili. În acest caz este vorba despre bani care provin din buzunarele brașovenilor.

Judecătorii au considerat neîntemeiată dorința Primăriei de a-și obține banii pe lucrări, de la compania privată.

„Respinge, ca inadmisibilă, pretenţia pe care reclamantul municipiul Braşov, reprezentat legal de primar şi convenţional de societatea civilă de avocaţi Dobrinescu Dobrev, a formulat-o în contradictoriu cu pârâta SC Fin-Eco SA, reprezentată legal de preşedintele consiliului de administraţie şi convenţional de cabinetul de avocat Adela-Maria Dancu, în sensul celor mai sus redate.

 Respinge, ca neîntemeiată, pretenţia pe care partea reclamantă municipiul Braşov, a formulat-o în contradictoriu cu pârâta SC Fin-Eco SA în sensul ,, autorizării municipiului Braşov ca, pe cheltuiala Fin-Eco SA, să execute el însuşi lucrările de închidere a depozitului de deşeuri clasa b Trimiş-Triaj, înscris în cartea funciară nr. 1515504 Braşov, cu numărul cadastral 1515014, în suprafaţă de 86.814 mp- domeniul privat al municipiului Braşov”.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul municipiul Braşov, reprezentat legal de primar şi convenţional de societatea civilă de avocaţi Dobrinescu Dobrev, în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General-, reprezentată prin Serviciul Comisariatului Judeţean Braşov, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă”, este menționat în sentința emisă de judecătorii de la Tribunalul Brașov.

Procesul de închidere al vechiului „munte” de gunoi din Triaj a întârziat. Acest lucru a fost cauzat de neînțelegerile care au existat între Primărie și operatorul actualului depozit, Fin – Eco.

În perioada cuprinsă între anii 2000 și 2023, reprezentanții Primăriei Brașov au fost de părere că operatorul privat al noului depozit avea obligația de a realiza această sarcină. Iar Primăria nu a făcut niciun demers pentru a închide depozitul de deșeuri.

De partea cealaltă, compania privată a fost de părere că și-a îndeplinit toate obligațiile. Având aceste lucruri în vedere, în anul 2023, Primăria Brașovului și-a asumat responsabilitatea de a închide depozitul de deșeuri. Mai apoi, aceasta urma să recupereze cheltuielile în instanță, într-un proces pe care îl intenta companiei private. Astfel, oficialii au acționat compania privată în instanță, cu scopul de a-și recupera sumele cheltuite.

Cu toate acestea, decizia nu este una definitivă. Primăria o poate ataca în termen de 30 de zile.

Modelul bucureștean

Nu cu mult timp în urmă și la București a existat un scandal asemănător. Între primarul USR al Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand și compania Romprest, care prestează servicii în segmentul profesional de curățenie. Neînțelegerile s-au declanșat în momentul în primarul a acuzat compania că suprataxează instituția prin emiterea de facturi pe care se află și activități care nu s-au realizat.

De cealaltă parte, Primăria de Sector a avut mai multe facturi către Romprest, de pe vremea primarului Tudorache, pe care instituția nu le-a achitat. Având aceste lucruri în vedere, compania a refuzat mai apoi să mai ridice gunoiul din Sectorul 1. Pe străzi erau adunați adevărați munți de deșeuri, transmite libertatea.

Clotilde Armand a luat mai apoi decizia de a acționa în instanță compania Romprest Service SA. Aceasta a cerut judecătorilor de la Tribunalul București să suspende plata facturilor pe care operatorul de salubritate le-a emis, asta până când cererea urma să fie soluționată. De asemenea, aceasta a mai cerut și suspendarea plății sumelor care ar trece de „costurile reale”.

Însă, câștigul de cauză a fost oferit companiei. Judecătorii de la Tribunalul București au respins „ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâta Armand Clotilde-Marie-Brigitte”, transmitea gândul.com anul trecut, aflăm de pe infofinanciar.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...