Fost vicepreședinte ANRE caută de muncă pe LinkedIn

UDMR nu a participat, săptămâna trecută, la votarea de către Parlament a noii conduceri a Agenției Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru că reprezentantului său, Zoltan Nagy-Bege, nu i-a fost reînnoit mandatul.

Zoltan Nagy-Bege, fostul vicepreședinte al ANRE, care, după înțelegerile politice, nu a mai prins un nou mandat pentru această poziție, își oferă serviciile pe o rețea socială.

„Am avut privilegiul și datoria de a-mi consacra expertiza profesională, tenacitatea și concentrarea exclusiv asupra sarcinilor de vicepreședinte al ANRE în ultimii 5 ani și jumătate. Acum că mandatul meu de vicepreședinte s-a încheiat, sunt deschis la noi oportunități care îmi vor permite să-mi pun în aplicare cei 16 ani de experiență în cadrul ANRE, cunoștințele și entuziasmul meu pentru industria energetică, precum și talentul meu de a susține cele mai înalte standarde și valori”, a anunțat Zoltan Nagy-Bege pe rețeaua LinkedIn.

Nagy-Bege a bifat că ar dori un post în consultanța de energie în general, în consultanță de energie regenerabilă în particular, sau poziții de membru de board sau director general.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here