Timișoara: Biciclete amplasate în staţii, dar autorităţile nu ştiu cum vor fi folosite

Zeci de biciclete au fost amplasate în mai multe staţii din Timişoara, în cadrul unui proiect de 7,5 milioane de lei, pentru încurajarea oamenilor să folosească transportul în comun, informează Mediafax.

biciclete timisoaraDeoacamdată, acestea nu pot fi folosite, pentru că autorităţile nu au stabilit cum se vor împrumuta sau închiria.

Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că proiectul “Sistem intermodal de transport în comun”, care prevede, printre altele, achiziționarea a circa trei sute de biciclete şi crearea de stații pentru acestea în apropierea stațiilor de transport în comun din oraș, este aproape finalizat, transmite Mediafax.

Astfel, 30 de biciclete, violet cu negru, au fost deja amplasate în staţiile Regiei Autonome de Transport Timișoara (RATT) de la Catedrala Mitropolitană, Mall şi Poşta Mare, aflate în zona centrală a oraşului. Numeroși timișoreni s-au oprit pentru a admira bicicletele, iar unii dintre aceștia chiar au încercat să le împrumute, însă autorităţile nu au stabilit deocamdată cum vor putea fi închiriate sau împrumutate acestea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.