Strategie de dezvoltare economică pentru Covasna și Harghita și finanțarea asociațiilor culturale românești

Cursanții la lucrările Universității de Vară de la Izvoru Mureșului au cerut într-o rezoluție care va fi trimisă Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Guvernului și partidelor, elaborarea unei strategii de dezvoltare economică pentru județele Covasna și Harghita, finanțarea asociațiilor culturale românești dar și interzicerea finanțării din fonduri publice a manifestărilor cu caracter extremist.

În documentul adoptat se arată că ”românii din județele Covasna, Harghita și parțial Mureș sunt expuși sistematic unui proces continuu și susținut de deznaționalizare, din cauza politicii autorităților locale, dar și ca urmare a dezinteresului autorităților statului român”.

De asemenea, se mai subliniază că ”românii de confesiune romano-catolică din Bacău, Iași și Neamț sunt supuși unui proces de maghiarizare prin care numeroase familii de români sunt determinate prin mijloace diverse să-și schimbe identitatea, iar acest lucru se face cu complicitatea unor politicieni care au impus autorităților locale deschiderea de clase cu predare în limba maghiară, cu toate că 98% dintre romano-catolicii din aceste județe se declară români”, informează Agerpres.

În rezoluția menționată se solicită finanțarea asociațiilor culturale membre din cadrul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, după aceleași criterii și direct proporțional cu suma alocată de Guvern Fundației ”Comunitas” a maghiarilor din România. De asemenea, se cere elaborarea unei strategii de dezvoltare economică, prioritară pentru zona Covasna-Harghita, cu finalitate în crearea unor noi locuri de muncă și menținerea celor existente, ”componenta economică fiind principala cale de estompare a asperităților interetnice, de eliminare a exodului populației românești din zonă și de revenire a generațiilor tinere spre locurile natale”.

Totodată, se mai solicită asigurarea respectării statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituțiilor administrației publice locale, ”inclusiv prin amendarea normelor care aduc atingere acestui statut în teritoriu” și „interzicerea finanțării din fonduri publice a manifestărilor cu caracter extremist”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.