Sportivii unui club din Orșova primesc mâncare după ce spun rugăciunea

Situație incredibilă la un club sportiv din județul Mehedinți. Sportivii Clubului Sportiv Şcolar de canotaj şi caiac-canoe din Orşova, primesc mîncare oferită de o biserică, după ce rostesc „Tatăl nostru”, deoarece  Ministerul Tineretului nu a mai trimis clubului alocația de hrană.Antrenorii spun că ultimii bani de la Ministerul Tineretului şi Sportului au ajuns la CSS Orşova în luna mai, iar de atunci sportivii au mâncat pe datorie, suma pe care clubul o are de plătit furnizorului de hrană ajungând  la 300.000 de lei, însă din octombrie furnizorul nu le-a mai furnizat mâncare. Cei 54 de elevi care se antrenează pentru a deveni campioni la clubul de caiac-canoe, pepinieră Lotului Naţional de Juniori ai României, au mâncat în ultimele două luni pe banii câştigaţi de colegii lor care fac parte din Lotul Naţional şi cei care sunt legitimaţi la Clubul Steaua.

„Din luna iunie nu am mai primit bani pentru copii. Avem datorii de aproape trei sute de mii de lei. Nu am reuşit să mai achităm din luna aprilie facturile de masă ale copiilor. Din această cauză, copiii selectaţi nu am reuşit să-i mai aducem la Orşova pentru că nu avem cu ce să-i susţinem. Celor care sunt acum am reuşit să le oferim o masă. Avem 6 copii la lotul naţional şi 8 la legitimare cu Steaua Bucureşti, iar pe banii acestor copii au mâncat 48 de copii. Nu este normal, dar nu avem ce face. Trebuia să aducem copiii la şcoală, începuse deja şcoala. Noi am venit în octombrie cu ei. Trebuia să-şi ia note, să dea tezele. Nu avem ce face, ne chinuim. Dacă situaţia rămâne aşa, ne vom desfiinţa. Nu avem cum să aducem copii, să-i susţinem”, a declarat Alexandru Ghiţoaica, director CSS Orşova. Enoriaşii unei biserici din Orşova, impresionați de problema de la clubul sportiv,  au decis să contribuie ei financiar şi să le dea elevilor o masă caldă pe zi. Sportivii spun „Tatăl nostru” şi primesc trei feluri de mâncare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.