Pumni în gură în birourile de la Primăria Iași. Un funcționar a fost dus cu ambulanța la spital

Un funcţionar din Primăria Iaşi a fost dus cu ambulanţa la spital, după ce a fost lovit cu pumnul de un coleg de birou. Comisia de Disciplină din cadrul Primăriei a fost convocată în regim de urgenţă pentru a analiza incidentul şi a decide eventuale sancţiuni.

Potrivit unor surse din Primărie, citate de News.ro, conflictul între cei doi funcţionari ar fi pornit după ce unul dintre aceştia nu ar fi copiat un ordin de serviciu.

Conflictul între cei doi angajaţi ai Primăriei Iaşi, Valentin Mocanu şi Gabriel Ghergheşanu, a izbucnit joi dimineaţă, însă reprezentanţii Primăriei nu au comunicat motivul pentru care funcţionarii s-au luat la ceartă. Cei doi bărbaţi lucrează în cadrul Biroului de Reglementare Transporturi Urbane, aflat în subordinea Direcţiei Tehnice din Primăria Iaşi.

În urma unei discuţii în contradictoriu, Mocanu l-a lovit cu pumnul în faţă pe Ghergheşanu, fiind necesară intervenţia unui echipaj al Ambulanţei Iaşi. „La faţa locului, a fost trimis un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru un bărbat de 60 de ani cu traumatism cranio-facial. După evaluare şi asistenţă medicală de urgenţă, a fost transportat la Spitalul de Neurochirugie”, a declarat Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi.

Conducerea Primăriei municipiului Iaşi a decis convocarea, în regim de urgenţă, a Comisiei de Disciplină de la nivelul municipalităţii pentru a analiza incidentul. Potrivit reprezentanţilor Primăriei ieşene, sancţiunile care pot fi date în astfel de cazuri merg de la mustrare scrisă până la destituirea din funcţia publică.

Cei doi angajaţi nu au mai avut abateri disciplinare până în prezent. „Comisia de Disciplină va analiza în detaliu incidentul dintre cei doi funcţionari publici şi va lua decizia în conformitate cu prevederile legale, în cel mai scurt timp. Conducerea Primăriei Municipiului Iaşi condamnă acest incident regretabil, pe care îl consideră un comportament intolerabil într-o instituţie publică, şi va lua toate măsurile ca astfel de incidente să nu se mai repete. Profesionalismul angajaţilor municipalităţii şi conduita lor publică nu trebuie să fie umbrite de asemenea evenimente nedorite”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Iaşi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.