Proiectarea și execuția podului dintre Brăila și Tulcea, scoase la licitație în mai-iunie

Podul suspendat peste Dunăre a fost realizat de PSD precum autostrăzile și spitalele regionale, exact așa cum au promis în planul de Guvernare.

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat vineri, la Tulcea, că proiectarea și execuția podului peste Dunăre între județele Brăila și Tulcea vor fi scoase la licitație până la sfârșitul acestui semestru.

„Podul Brăila-Tulcea este prins în Masterplan și în imediata perioadă se va termina studiul de fezabilitate. Ministrul Transporturilor ne-a spus că documentația este spre finalizare și că, undeva în mai-iunie, proiectarea și execuția vor fi urcate pe SEAP“, a afirmat premierul Grindeanu, citat de Agerpres.

Amenajarea podului va costa circa 500 de milioane de euro, potrivit sursei, sumă care va fi suportată din bugetul alocat de Programul Operațional de Infrastructură Mare mecanismului financiar Investiții Teritorial Integrate (ITI)-Delta Dunării.

Prin același program operațional se va susține și reabilitarea falezei orașului Tulcea, obiectiv care va trece, potrivit premierului României, din gestiunea Administrației Porturilor Dunării Maritime Galați în administrarea Consiliului Județean (CJ) Tulcea. ‘În perioada următoare, vom transmite faleza și portul în gestiunea CJ. Ne dorim ca acest tip de politică să fie făcut nu doar aici, ci peste tot în țară’, a mai spus Grindeanu.

Premierul și-a justificat dorința de a transfera obiective ca tabere sau baze sportive din țară din patrimoniul ministerelor sau al unor autorități centrale prin birocrația excesivă din administrația centrală care blochează dezvoltarea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.