Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache: unirea Basarabiei cu România este o chestiune de timp

Dan Tudorache vrea companie municipală Gabriela Firea nu va fi exclusă din PSD referendumul pentru familie

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, şi preşedintele Raionului Orhei, Tudor Golub, au semnat duminică un protocol de înfrăţire, prilej cu care edilul bucureştean a declarat că “tăvălugul” deja a început, iar la finalul drumului ar trebui să se regăsească reîntregirea.

“Este a doua înfrăţire cu entităţi din Republica Moldova (…) Astăzi cam 20% din primarii din Republica Moldova au semnat acel protocol de reunire între Republica Moldova şi România. Eu zic că deja tăvălugul a început, deja este pe un drum drept şi la finalul acestui drum ar trebui să se regăsească reunirea celor două state: România şi Republica Moldova, deci reîntregirea României Mari”, a declarat Dan Tudorache, pentru Agerpres.

El a susţinut că în şedinţa Consiliului Local de joi ar urma să fie votată o hotărâre privind reunirea dintre România şi Republica Moldova. “În şedinţa noastră de consiliu de joi – am vorbit şi cu consilierii USR – (…) vom intra cu această hotărâre de Consiliu Local şi vom vota şi reunirea României cu Republica Moldova”, a spus primarul.

Protocolul de înfrăţire a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată şi vizează mai multe domenii, printre care: economic, social, cultural, investiţional, protecţia mediului înconjurător, conservarea şi promovarea patrimoniului cultural. “Noi, ca primărie, trebuie să ajutăm raioanele din Republica Moldova să se dezvolte. Noi suntem fraţii mai mari, avem bugetele mai mari decât primăriile sau raioanele din Republica Moldova şi aşa cum am procedat cu Primăria din Chişinău – Pretura Centru, unde le-am alocat o sumă de 1 milion de euro, (…) le punem la dispoziţie o sumă de bani, vom vedea ce sumă. Aşa putem să-i ajutăm, nu doar cu vorbe sau cu cântece, concret, fiindcă ei au nevoie de ajutorul nostru”, a spus Dan Tudorache.

Primarul Sectorului 1 a participat, duminică, la manifestaţia Marea Adunare Centenară, organizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul Chişinăului.

LĂSAȚI UN MESAJ