Primarul comunei Mălini din Suceava a fost trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

Suceava

Primarul comunei Mălini din judeţul Suceava, Petru Nistor, a fost trimis în judecată de DNA pentru că l-ar fi ajutat pe preşedintele unei asociaţii agricole să obţină subvenţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), pe baza unor documente falsificate.

Procurorii DNA au anunţat luni că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane implicte într-u dosar de fraudă cu fonduri europene

Astfel, au fost trimişi în judecată Petru Nistor, primar al comunei Mălini, pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi Vasile Popescu, la data faptelor preşedinte al unei asociaţii agricole, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, fals în declaraţii şi spălare a banilor.

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Ilişescu Ioan, la data faptelor casier în cadrul Primăriei Mălini, şi a lui Bîzu Ilie, administrator al unor firme, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, dar şi a lui Vasile Gherasim, administrator al unei societăţi, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. În dosar este implicată şi Asociaţia Agricolă Mălini-Stânişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada 2008-2016, Popescu Vasile ”a depus cu rea-credinţă, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată pe suprafaţă, plăţi compensatorii pentru zona montană defavorizată, plăţi de agromediu şi alte scheme de plăţi directe, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate”.

”În demersurile sale desfăşurate pe durata a opt ani, respectiv 2008-2016, inculpatul Popescu Vasile a beneficiat şi de ajutorul primarului Nistor Petru. Prin acţiunile sale, inculpatul Popescu Vasile a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile, în valoare totală de 6.289.304 lei”, anuţă DNA.

În acelaşi context, la data de 15 mai 2013, pentru a dovedi că îndeplineşte condiţiile impuse pentru a beneficia de banii respectivi, Popescu Vasile a completat în fals o declaraţie pe proprie răspundere prin care acesta atesta faptul că nu este rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante (în condiţiile în care era afin de gradul II cu primarul Nistor Petru).

”În perioada 2009-2016, pentru a ascunde sau a disimula originea ilicită a sumelor de bani obţinute cu titlu de subvenţie de asociaţia agricolă reprezentată de inculpatul Popescu Vasile, o parte din bani, respectiv 1.267.954 lei au fost transferaţi către societăţi comerciale cu un comportament specific de firme fantomă, controlate de inculpatul Bîzu Ilie, pe baza unor facturi fiscale fictive”, mai spun procurorii.

LĂSAȚI UN MESAJ