Primăria Constanța ia bani europeni pentru ca angajații să nu mai primească șpagă la serviciu

Fără penali în funcţii publice

Primăria Constanţa va lansa o campanie de educare a comportamentului anticorupţie în rândul angajaţilor şi va realiza un ghid privind corupţia şi măsurile necesare de prevenire a acesteia în cadrul personalului instituţiei.

Măsurile respective fac parte dintr-un proiect cu fonduri europene, în valoare de aproape 300.000 de lei, care va fi finalizat la sfârşitul anului viitor. Primăria Constanţa a lansat proiectul “Creşterea capacităţii administrative a municipiului Constanţa prin implementarea de măsuri în domeniul anticorupţiei”.

Managerul proiectului, Ani Merlă, a declarat luni că obiectivul acestuia este creşterea transparenţei şi integrităţii în cadrul Primăriei Constanţa. “Obiectivul general al proiectului este creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii în cadrul Primăriei Constanţa prin realizarea unei proceduri operaţionale anticorupţie, un ghid/manual de bune practici de etică şi integritate şi instruirea personalului propriu în vederea aplicării măsurilor de prevenire a corupţiei. (…) La nivelul întregii ţări există o adevărată luptă anticorupţie şi probabil că va trebui să accentuăm în cadrul proiectului nostru că nici municipiul Constanţa, prin primărie şi prin instituţiile subordonate, nu face decât să fie parte din această strategie naţională anticorupţie”, a afirmat managerul de proiect.

De asemenea, pe lângă acel ghid privind corupţia şi măsurile necesare de prevenire a acesteia va fi realizată şi o campanie pentru educarea comportamentului anticorupţie, iar 40 de angajaţi din cadrul de la Primăria Constanţa vor fi instruiţi în domeniul anticorupţie. Ani Merlă a mai spus că la nivelul intregului sistem de funcţionari publici din ţară planează asemenea suspiciuni mai mult sau mai puţin justificate.

“La nivelul întregului sistem de funcţionari publici şi nu numai, din România, planează această suspiciune mai mult sau mai puţin justificată, cu anumite cazuri a căror prezentare a fost exacerbată la un moment dat, astfel încât acest proiect vine exact ca o mănuşă pentru a ne face pe noi în primul rând să înţelegem ce înseamnă activitatea de anticorupţie, care sunt faptele care pot fi incriminate”, a explicat managerul de proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ