Primăria Buzău, în căutare de bani pentru subvenționarea prețului gigacaloriei

Sistemul de termoficare ajutorul de încălzire sacet

Vara este pe sfârșite, dar Primăria Buzău nu dispune, deocamdată, de sumele necesare subvenționării, în sezonul rece 2016-2017, a prețului gigacaloriei.

Autorităţile caută soluţii pentru ca buzoienii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire să beneficieze, şi anul acesta, de agent termic la un preţ scăzut, a declarat, la Focus TV, primarul Buzăului, Constantin Toma.

Abonaţii Regiei Autonome Municipale plătesc doar 185 de lei pentru o gigacalorie, deşi costul de producție al acesteia este de peste 400 de lei. Diferenţa a fost suportată dintotdeauna de Primărie, prin subvenţii, bani proveniţi, însă, din împrumuturi contractate de municipalitate.

”Vom găsi soluţii să rezolvăm şi această iarnă. Am avut întâlniri şi discuţii şi la nivel de vice-prim ministru Dancu, am fost împreună cu domnul Marcel Ciolacu, am fost la ministrul Finanţelor, probabil că până la urmă se va întâmplă ceva, pentru că Buzăul nu este singurul oraş în această situaţie. Cert este că, în acest moment, avem o problema, în sensul că nu avem bani în buget pentru a trece această iarnă. Dar trebuie să găsim soluţii”, a spus primarul Toma pentru Focus TV.

Deocamdată, municipalitatea a cerut managementului RAM reducerea urgentă, cu 30%, a cheltuielilor companiei.

”Eu am impus RAM să-şi reducă costurile de funcţionare cu circa 30%. Mai face şi Primăria un efort, astfel încât să depăşim această iarnă. Bineînţeles că sperăm, totuşi, că vom găsi o soluţie de la Guvern, cum s-a găsit în fiecare an, până când vom găsi soluţii tehnice, financiare, în următorii ani, astfel încât să eficientizăm această societate. Dacă nu, să găsim o altă soluţie tehnică, juridică, astfel încât sistemul de încălzire să funcţioneze”, a mai spus Toma.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.