Planul de transport integrat pentru București și județul Ilfov ar putea fi finalizat în acest an

abonamente gratuite pentru elevi Se măresc amenzile RATB Ilfov

Planul de transport pentru o politică tarifară comună și un sigur titlu de transport în București și județul Ilfov se află în prezent în lucru și va fi gata anul acesta, a declarat Sorin Negrea, șef serviciu monitorizare transport public în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADTPBI).

„În acest moment noi lucrăm la rețeaua de transport București – Ilfov: nu vor mai fi două regiuni. Îi aducem pe cei din Ilfov la stații de metrou, îi aducem la punctele importante de interchange, cât mai aproape de punctele de interes. Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple în mod cât mai civilizat, utilizând un singur suport de titluri de transport, să ai o politică tarifară comună, cu un sigur titlu de transport să poți transporta pe toată reteaua”, a spus Sorin Negrea.

RATB are „un sistem funcțional” și ADTPBI va încerca să crească la maximum numărul de linii din Ilfov. „În momentul în care aplic aceeași rețetă în transportul public de suprafață din mediul urban, pot să export foarte ușor dincolo. Înseamnă un anumit tip de vehicule, un anumit cost, o anumită trasabilitate, o anumită integrare, înseamnă foarte multe lucruri bune pe care le luăm de la RATB acum”, a mai precizat Sorin Negrea.

În plus, „in maximum doi ani”, Capitala va avea un sistem de afișaj care să indice în cât timp urmează să ajungă mijloacele de transport în comun în stații. Pentru proiect, care necesită investiții semnificative, se va încerca atragerea de fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ