Pacientul sub acoperire, minciună și populism – acuză asociațiile pacienților

Pacientul sub acoperire
Ministrul Sănătății Sorina Pintea este acuzată de minciună și populism

Asociațiile pacienților, dar și medicii, o acuză pe ministrul Sănătății Sorina Pintea de minciună și populism ieftin în scandalul pacientul sub acoperire. Asociațiile pacienților nu au fost consultate niciodată de Sorina Pintea, iar acțiunea este doar una de imagine, menită să evite remanierea ministrului luat în vizor de premierul Viorica Dăncilă.

Decizia ministrului Sănătăţiide  a trimite în unităţile sanitare pacienţi sub acoperire pentru a-i prinde pe doctorii care condiţionează actul sanitar a stârnit controverse puternice. Sorina Pintea susține, însă, că măsura face parte din strategia anticorupție și nu vrea să renunțe la ea. O strategie care NU există, acuză preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, care o desființează pe Sorina Pintea. Acesta atrage atenția că inițitiava ministrului nu este doar imorală, ci și ilegală.

Strategia anticoruție, o minciună

pacientul sub acoperire

„Doamna ministru minte cu nerușinare. Nu am găsit nicăieri o strategie anticorupție la nivelul Ministerului Sănătății. Dacă exista, trebuia să fie publicată în Monitorul Oficial. Doamna ministru a inventat pe moment această strategie, într-o discuție cu ziariștii, așa cum știe domnia sa să-și facă imagine. Îi era teamă că va fi și ea remaniată. Nu a făcut practic nimic din ce a promis, nici pe linie de medicamente, nici pe accesul pacienților la servicii medicale, nici pe funcționarea sistemului de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, nici pe programele naționale. Doar a criticat managerii din spitale și medicii. Până ca Liviu Dragnea să fie condamnat, doamna ministru nici nu îndrăznea să pronunțe cuvântul anticorupție – avea alergie. Nu poate să aplice o măsură care nu este reglementată, ba mai mult, care încalcă legea”, a declarat, pentru Cetățeanul, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu.

Acesta spune că ministrul Sănătății nu s-a consultat cu asociațiile pentru protecția pacienților, deși acestea, prin statul, au obligația să monitorizeze furnizorii de servicii medicale.

„Asociațiile pacienților, prin statut și cu acordul Ministerului Sănătății, au obligația să monitorizeze furnizorii de servicii medicale și, în cazul în care se constată încălcarea drepturilor pacienților, să sesizeze autoritățile. Mai mult, avem protocoale de colaborare cu peste 280 de spitale publice și private. Cu toate acestea, doamna ministru nu ne-a consultat atunci când a trimis în spitale pacienți sub acoperire. Ceea ce a făcut crează o stare de tensiune, de suspiciune, de neîncredere între medici și pacienți, crează chiar o psihoză”, a atras atenția Vasile Barbu.

Solidaritate cu medicii, dar și cu pacienții

Vasile Barbu spune că pacienții sunt solidari cu medicii și dezaprobă acțiunea ministrului Sănătății. În acest sens, asociația pe care o reprezintă cere pacienților, atunci când se prezintă la medin, să completeze un formular, în care să precizeze că nu sunt „pacienți sub acoperire”.

pacientul sub acoperire
În replică la acțiunea ministrului, asociațiile pacienților solicită celor care se prezintă la medic să completeze un formular în care să declare că nu sunt pacienți sub acoperire

„Am venit cu mesaje către pacienți și medici că dezaprobăm acțiunea ministrului, că nu o face la modul sincer. Am lansat și un formular pentru pacienți și aparținători, cu următorul text: «Domnule/doamnă doctor, subsemnatul vă asigur pe cuvânt de onoare că nu sunt pacient sub acoperire, ci sunt un pacient cu nevoi reale, care apelează cu încredere și speranță la ajutorul dumneavoastră. Totodată, vă asigur de toată considerația, respectul și prețuirea mea pentru tot ceeea ce faceți pentru nobila profesie de medic. Consider că relația medic-pacient trebuie bazată pe încredere și respect reproc, fiind o relație interumană deosebită, fără de care nu se poate înfăptui actul medical în folosul pacientului și spre satisfacția medicului. Nu îmi doresc ca medicul să vadă în fiecare pacient care se prezintă în fața sa un pacient sub acoperire». Este un gest de solidaritate cu medicii, dar și cu pacienții, pentru restabilirea încrederii reciproce. Totodată, este un toiag dat peste gură ministrului Sănătății, care debitează numai prostii”, a mai spus Vasile Barbu.

Avertismentul CMR în scandalul pacientul sub acoperire

Colegiul Medicilor din România susține că inițiativa ministrului Sănătății, de a trimite ”pacienți sub acoperire” în spitale pentru a identifica personalul care cere spagă, a produs „indignare în rândul medicilor”.

„CMR crede cu tărie că acela care stă în capul sistemului nu trebuie să-i blameze pe cei pe care se sprijină sistemul. A face astăzi o astfel de acţiune ca aceea preconizată în termeni neclari şi nereglementată juridic, nu înseamnă decât o incitare la comiterea de infracţiuni, chiar dacă ea s-ar baza pe nişte informaţii discutabile dintr-un chestionar realizat sub protecţia anonimatului”, a declarat Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor.

Borcean atrage atenția că așa-zisa strategie anticorupție va crea psihoză în spitale.

„Oricare pacient care intră în insituţia sanitară se va gândi la medici şi la personalul sanitar ca la posibili infractori, iar medicii şi personalul sanitar se vor gândi la pacienţi ca la posibili delatori. În locul doamnei ministru aş insista să vorbesc despre programele şi proiectele de succes pe care le-a înfăptuit Ministerul Sănătății, aş vorbi despre creşterea substanţială a bugetului pentru investiţii şi, cu siguranţă, aş insista asupra a ceea ce este mai valoros în sistemul sanitar şi pe care acesta se sprijină. Concret, aş insista pe calitatea umană şi profesională a medicilor”, consideră președintele Colegiului Medicilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.