Liberalul Mircea Hava a obţinut detaşat al şaptelea mandat la Primăria Municipiului Alba Iulia

Primarul municipiului Alba Iulia, liberalul Mircea Hava, a anunțat că a obținut 62% din voturi după centralizarea informațiilor, potrivit numărătorii paralele făcute de PNL și care a contabilizat 32 din cele 50 de secții de votare din municipiu.

„Cred că nu o să se întâmple mare lucru în restul secțiilor până la 50. E ceea ce estimam”, a declarat Mircea Hava.

El va obține astfel cel de-al șaselea mandat consecutiv de primar. Șapte candidați au vizat funcția de edil al municipiului Alba Iulia la aceste alegeri. Unul dintre cei mai longevivi primari de municipiu reședință de județ din țară, Mircea Hava ocupă această funcție din 1996. El a mai deținut funcția de primar al municipiului Alba Iulia și în perioada 1991-1992, după care, între 1993 și 1996, a fost viceprimar.

Mircea Hava a câștigat alegerile din 2012 cu 49,61% din voturile valabil exprimate, la cele din 2008 fiind preferat de 65% dintre alegătorii prezenți la vot. În 2004 el a fost votat de aproape 72% dintre cetățenii prezenți la vot.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.