Inițiativă. Institutul Cantacuzino va trece de la Ministerul Sănătății în administrerea Ministerului Apărării

Cantacuzino

Aflat în colaps, Insitutul Cantacuzino, unitatea medicală care realizează vaccinuri pentru imunizarea populației, ar putea trece din subordinea Ministerului Sănătății în curtea Ministerului Apărării Naționale așa cum prevede o inițiativă a cabinetului condus de Mihai Tudose.

Premierul Mihai Tudose le-a cerut miniştrilor Sănătăţii şi Apărării Naţionale ca în maximum o lună să facă toate demersurile necesare pentru ca Institutul Cantacuzino să treacă în subordinea MApN. Ministrul de resort, Adrian Ţuţuianu, a afirmat că deja specialiştii direcţiei medicale din subordinea sa au făcut o evaluare prealabilă şi urmează ca în trei săptămâni să propună un act normativ prin care institutul să devină unitate militară, a precizat agenția de știri News.ro.

„Domnule ministru Bodog, vă rog ca împreună cu domnul ministru Ţuţuianu, în maxim o lună, Institutul Cantacuzino să devină parte componentă a Ministerului Apărării, fiindcă cu demersurile specialiştilor de acolo ne-am lămurit. Poate o mână mai de fier, mai militarizat un pic poate să aibă în sfârşit rezultate”, a declarat premierul Mihai Tudose l-a începutul şedinţei Executivului.

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a precizat că s-au făcut deja primele demersuri în acest sens, urmând ca în trei săptămâni să prezinte un proiect de act normativ prin care Institutul Cantacuzino să devină unitate militară.

„Dacă e sarcină o preluăm, am şi gândit cum ar putea fi organizat şi am făcut şi o evaluare prealabilă cu specialiştii din cadrul Ministerului Apărării – direcţia medicală. Nu am toate datele ca să mă pronunţ acum, eu vă propun ca împreună cu domnul ministru Bodog, pe baza materialului de control pe care dânsul l-a făcut, în două săptămâni de zile, maxim trei, să venim cu un proiect de act normativ prin care să-l preluăm şi să-l transformăm în unitate militară, cu conducere militară şi cu angajaţi care răspund criteriilor profesionale necesare unui asemenea institut. E o chestiune delicată, dar ne-o asumăm”, a explicat Ţuţuianu.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. cîtă minte îți trebuie ca în loc să schimbi ministrul, dovedit incompetent în tot și în toate, schimbi subordonarea instituției? 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.