Fostul şef al CJ Cluj Horea Uioreanu a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare

Fostul șef al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu a fost condamnat la șase ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru luare de mită, printr-o sentinţă pronunţată joi de Tribunalul Cluj. Sentinţa nu este definitivă.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, judecătorul Simona Trestian, a declarat că au fost condamnați și doi oameni de afaceri. „Tribunalul Cluj l-a condamnat pe fostul președinte al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu la șase ani și șase luni de închisoare cu executare. De asemenea, omul de afaceri Ioan Bene a fost condamnat la trei ani și zece luni de închisoare cu executare, iar Vasile Pogăcean la trei ani de închisoare cu executare”, a spus ea.

De asemenea, consilierul județean al PNL Ioan Petran a fost condamnat și el la trei ani de închisoare, dar cu suspendare. Decizia Tribunalului Cluj poate fi atacată la Curtea de Apel Cluj în termen de zece zile.

Horea Uioreanu a fost reținut de procurorii DNA în 2014 și apoi arestat pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la spălare de bani. Pe 5 mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat și de Curtea de Apel Cluj la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite. Prin decizia Curții de Apel Cluj, Horea Uioreanu este obligat să presteze, timp de 70 de zile, muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, instanța îl obligă pe inculpatul Horea Uioreanu să plătească 25.000 de lei cheltuieli judiciare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.