Fost consilier județean și fost finanțator la Jiul Petroșani, Alin Simota a fost reținut pe Aeroportul Otopeni

Alin Simota

Fostul finanțator al clubului de fotbal Jiul Petroșani Alin Simota, fost consilier județean PNL, a fost reținut de autoritățile române pe Aeroportul Otopeni, fiind încarcerat pe baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea care era înregistrat pe numele său.

„Pe data de 26 iulie s-a prezentat la punctul de control de pe Aeroportul Otopeni. A fost identificat de polițiștii de frontieră care i-au anunțat pe polițiștii de la transporturi. Constatând existența unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost chemați reprezentanții Administrației Penitenciarelor”, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Totodată, acestea au precizat că Simota a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Alin Simota este fost finanțator al clubului Jiul Petroșani și fost vicepreședinte al PNL Hunedoara, el fiind vizat de mai multe dosare penale. La începutul anului 2016, el a fost dat în urmărire națională și internațională, după ce o instanță de la Tribunalul Hunedoara a hotărât că omul de afaceri trebuie să revină în Penitenciarul Bârcea Mare pentru a-și continua o pedeapsă de doi ani de închisoare.

Alin Simota a fost condamnat în anul 2014, fiind acuzat de conflict de interese în perioada în care era consilier județean.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.